luni, 26 septembrie 2011

Pun mp3-ul langa Conversi

Si-a dat duhul Philips GoGear, mp3-ul meu drag. Il am de vreo 5 ani, cadou de la partener. Stia ca imi place sa ma izolez din cand in cand si a zis sa-mi dea o mana de ajutor.

Are 256 de mega, abia imi incapeau 40 de piese, daca aveam noroc. De multe ori, de lene, stateam saptamani intregi cu aceleasi sunete in ureche, pana imi faceam sant pe creier. Deja stiam locul de pe traseul din 41 dupa piesa pe care o ascultam. Asta in zilele in care n-aveam chef sa ascult conversatiile din tramvai. Era coltul in care ma izolam.

Cand l-am lasat prima data in redactie pe-un birou toata lumea l-a admirat. Pana si-un impatimit al gadgeturilor l-a studiat atent. Chiar si Turcescu m-a intrebat date tehnice despre el.
E smecher, se incarca prin usb, iar mufa sta asunsa inauntru cat timp nu-l incarc. Un simpatic.
Partenerul m-a avertizat de altfel cand mi l-a dat ca era printre primele mp3-uri de pe piata. Nu prea mi-a pasat, eram fericita ca am in urechi muzica mea.

L-am luat si-n avion, si-n tren, mi-a fost alaturi la primele alergari, in noptile petrecute singura, prin hoteluri. Spre rusinea mea, mi-e frica de intuneric, ma trezesc noaptea urland, asta cand e parteneru' langa mine. Cand nu e, nu dorm.

Doar mp3-ul ma mai linistea in camerele mereu luminate noaptea din hoteluri, muzica mea, care ma baga intr-un balon si gata, eram in siguranta. Probabil tre' sa merg la psiholog. Pana atunci, imi iau ramas bun de la Philips GoGear, trebuie sa invat sa vorbesc la trecut despre el.

Nu stiu daca il duc la reciclat, cred ca-l pun langa primii Conversi. Erau din material de jeans, i-am purtat pana unul dintre ei a cedat, materialul s-a desprins de talpa, la calcai. I-am purtat asa o vreme, pana cand am primit amenintari de la maica-mea ca nu ma mai primeste acasa daca mai vin cu ei. Le zicea "târlici".

Va trebui sa-mi iau alt mp3, il voi trata cu raceala la inceput, sa-l testez.

Un comentariu:

Anonim spunea...

tot tre sa vina mosu. cere si ti se va da. nu?

http://www.emag.ro/mp3-mp4-playere/mp3-player-philips-sa3mxx04k-02-4gb-fm--pSA3MXX04K02