Femeia de serviciu, cu fața îmbătrânită de la gradele prea mari de alcool, căra în spate covoarele grele. Ca să câștige ceva în plus a dat sfară-n țară că ajută lumea la curățenie. Ofertele au venit repede, pe bani puțini scutura covoarele pe bara din spatele blocului. Și maică-mea a apelat la serviciile ei.
Era unul dintre anii în care lucra la stat, avea program fix și noi ne bucuram de asta. Eu și frati-miu știam exact când venea acasă. O cunoșteam după tocuri.
Stefan, frati-miu, o ajuta pe femeia de serviciu să care covoarele până la bară. Nu-i mai știu numele, îi știu bine figura, pe lângă fața tăiată în lung și-n lat de riduri adânci, avea și cațiva dinți lipsă. Șuiera când vorbea, dar înțelegeam ce zice.
Ștefan căra covoarele. Ea îl urma, cu bătătorul și sticla de oțet. Frati-miu avea trasată sarcină, să supervizeze bătutul covoarelor, să se asigure că femeia de serviciu face treabă bună.
El n-o făcea însă așa cum i-a zis mama, asta mi-am dat seama abia anul trecut.
O ajuta pe femeia de serviciu să ridice covorul greu pe bară, prea greu pentru spatele ei.
Tot așa facea și astă vara, când m-am dus la el, în Italia. Pe unde mergea, găsea câte un om pe care-l ajuta. "Fudus, ți-am găsit ceva de muncă". Și figura lui Fudus se lumina. L-am descoperit abia după ce-a plecat de acasă.
