Forever 41

Azi am cunoscut un vatman de pe tramvaiul 41. I-am luat un interviu, o sa postez aici rezultatul. Am stat langa el, in cabina si vedeam ambele linii de tramvai in fata mea, ca la montagne russe. Omul lucreaza de 20 de ani in RATB si cam tot atatia si i-a petrecut pe linia lui 41 si inca vorbeste cu atat de multa pasiune despre munca lui, de parca ar face inconjurul lumii de cel putin doua ori pe zi. "Daca as lucra intr-un birou, as vedea mereu aceleasi fete, asa vad in fiecare zi alte figuri". Cam asa e. Desi a recunoscut ca inainte de a urca pe Podul Grant sunt niste pusti care-i fac cu mana. Si-o doamna de 80 de ani, care, la fel, ii face cu mana de la balcon. E clar, obsesia mea pentru tramvaiul 41 incepe sa iasa in lume. Mi-a placut mult domnul vatman, mai ales ca mainile lui seamana cu cele ale fratelui meu, Stefan. El e sofer, in Italia. Mi-a zburat gandul la el azi de cateva ori. Zilele urmatoare o sa cunosc noi oameni. Noptile de editat sunete seamana cu cele in care invatam pentru scoala. Mereu am functionat mai bine noaptea.

Azi m-am dat cu 41, langa vatman

Am ajuns si aici, loc mai in fata decat asta nu exista. Detalii in curand.

In Gara de Nord

Copii, atentie!

Am inceput sa vanez afise electorale si deschid seria cu Marcel Puscas. Candideaza in Ghencea. Deh, e fost jucator si presedinte Steaua. Afisul asta l-am gasit langa o scoala. Acum, nu stiu ce era mai bine sa adauge - un "i" sau o virgula. Revin cu alte exemple.

Unul dintre reportajele mele dragi

Si-a castigat locul in topul reportajelor de suflet.

Terenul

Sunt jurnalist, imi place sa merg pe teren, sa stau de vorba cu oamenii, de fapt sa-i ascult. Si sa-i observ. Ma bucur de micile victorii, atunci cand reusesc sa ies pe teren si pot sta mai mult in preajma "subiectului". Stiu ca atunci cand oamenii nu ma mai observa, mi-am atins scopul. Saptamana trecuta am fost la Moreni. Am pornit pe urmele "cautatorilor de povesti", un proiect din cadrul Biblionet. Pe scurt, povestea e asa - prin programul Biblionet mai multe biblioteci din tara au primit calculatoare conectate la net, iar la trei ani de la inceperea programului, oamenii au vrut sa vada care sunt efectele asupra comunitatii. Si au trimis pe teren patru cautatori de povesti: Vlad Petreanu, Radu Paraschivescu, Irina Pacurariu si Catalin Stefanescu. Eu am fost saptamana trecuta la biblioteca din Moreni. Vlad Petreanu a gasit acolo o poveste ca o telenovela - un baiat de 14 ani si-a gasit fratele, plecat de 5 ani in Italia, folosind Facebookul. A ajuns pe Facebook datorita calculatoarelor din biblioteca. Suna siropos, dar povestea e simpla si frumoasa. Am stat vreo 7 ore in biblioteca. In tot timpul ala, soferul de la radio, domnul Balaceanu m-a asteptat rabdator afara, in masina. N-a vut sa intre in biblioteca. Dupa vreo 7 ore - vorbisem cu bibliotecarele, cu Alex, cu alti copii care au venit la calculatoare, cu adulti care imprumutau carti - am mers la masina. Imi mai ramasese mama lui Alex de intervievat si am zis sa mai stau si cu dl Balaceanu. E un tip la vreo 50 de ani, fooooarte vorbaret. Am stiut in ce ma bag in momentul in care am iesit din biblioteca si m-am urcat in masina - o ora urma sa-i ascult povestile. Ma asteptam sa ma loveasca cu ceva retete de toamna, planuri pentru porcul pe care si-l va cumpara de Craciun, congelatorul plin de mazare si pastai - sotia lui e fan legume si, spre disperarea lui, i-a ocupat spatiul rezervat porcului. Ma pregatisem si eu cu retete pe baza de legume, dar si cu preturile ultimei intervetii stomatologice la care am fost supusa, ca-l stiam fan dentisti si lucrarile lor. Ca de obicei, i-am povestit despre ce era povestea pe care o documentam. Si, stupoare, n-a adus vorba de legume, porc sau dentisti. A inceput sa vorbeasca despre Facebook si mi-a zis ceva incredibil: si el si-a gasit fiica, plecata de peste 20 de ani, in Franta. A plecat cu mama ei, prima lui sotie, iar actuala sotie a gasit-o pe Internet. Prin Facebook. Si asa a ajuns sa vorbeasca cu ea. Asemanarea cu subiectul meu era foarte mare - Alex era trist pentru ca fratele lui refuza sa-i mai raspunda la mesaje, Balaceanu, la fel. Fiica lui nu i-a mai raspuns de vreo doi ani. Ora petrecuta in masina a trecut repede, am aflat franturi din copilaria fiicei lui Balaceanu si l-am vazut pentru prima oara emotionat. Si pentru prima oara vorbea mai rar, parca isi cauta cuvintele. Seara, pe la 18.30, a ajuns Claudia, mama lui Alex. Biblioteca nu mai statea mult deschisa, asa ca am invitat-o in masina sa-i iau interviul. Ea si Alex stateau pe bancheta din spate a masinii, eu cu Balaceanu, pe locurile din fata. Si a inceput povestea mamei, foarte emotionata a descris intalnirea cu fiul ei plecat in Italia. La un moment dat a inceput sa-i tremure vocea. Atunci l-am zarit cu coltul ochiului pe Balaceanu - isi dusese mainile la ochi. A ramas cateva momente nemiscat, cu capul plecat. El e un om solid, mereu vesel, cu poantele la el. Cat a vorbit Claudia s-a abtinut sa nu planga. Momentul ala a fost unul dintre cele mai intense traite pe teren. Inghetasem in masina, ma gandeam ca mama lui Alex s-a razgandit si nu mai vine sa vorbeasca cu mine, afara era ceata si intuneric si mi se parea ca sunetele adunate nu sunt suficiente. In timpul interviului cu mama lui Alex am stiut insa ca am inteles povestea si ca trebuie s-o spun cat de simplu pot, fara viori, fara artificii. In ziua aia am ascultat povestile a trei oameni - Alex, mama lui si Balaceanu si mi se pare ca sunt cel mai norocos reporter ca am dat peste ele. Povestea lui Alex o s-o postez aici, dupa ce e postata pe siteul Europa FM, a fost deja difuzata duminica. Povestea lui Balaceanu imi ramane mie, m-a ajutat mult.

Si inca una, ajuta la umflarea venelor, cand le vad dolofane, stiu c-a fost o zi grea. sa tot fie asa!

Cursuri

Venele mainilor ies in relief, le contureaza forma, aluneca lenes pe langa oase, ies in evidenta, ma anunta ca a fost o zi. Una buna.

Si se aud zurgalaii

Am vazut o doamna cu martisoare la colt. Langa ea era o doamna cu inimi de burete, cu sf valetin, iar langa ea era o doamna cu la multi ani, elena, 30 nu-i asa rau! O iau razna, orice, numai nu Craciunul, nu. Nu de pe acum!

Sa-ti bagi unghia - falsa - in gat!

Unghiile false mi se par hidoase. O masca crapata, o buba umflata. Numai ca-s zece. De ce nu se monteaza unghii false si la picioare? Poate pentru ca s-ar strica asfaltul. Breaking news: asfalt stricat de unghii, la cateva zile de la turnare! Urasc si sunetul unghiilor pe ecranul telefonului. I se zice touchscreen, dar cred ca-i pokescreen, daca am inteles eu bine termenii in engleza. Poc, ajungi la agenda telefonica, poc, sun-o pe y-ista. Oribil! Doamnele care se chinuie sa incondeieze oua cred ca si-au gresit meseria, unghii ar trebui sa incondeieze.