Asculta!

Ne-am mutat, nu mai stam langa stadionul Ghencea, stam la cateva strazi distanta. Acolo am lasat insa babutele cu zarzavaturi si bors si flori. Si aerul conditionat pe care faceam oameni de zapada iarna. Iarna asta n-am facut niciun om de zapada, cred ca as enerva trei sferturi dintre cunoscuti, dar as mai vrea o ninsoare zdravana, sa pot face un om de zapada decent. Pe babute inca le mai pot vedea, daca m-as mobiliza in weekend inainte de ora 9 dimineata.

Pana atunci aud povestile doamnelor din blocul in care stam acum. Cum ma prind, la lift sau la ghena, imi mai spun bucati din povestile lor. Doamna din capatul palierului a fost telefonista, facea legaturi importante, o alta doamna pe care am intalnit-o doar la parter, la lift, mi-a povestit ca un picior n-o mai asculta. A fost croitoreasa si de la apasatul pedalei i-au cedat muschii. De aia iese mai greu din lift.


Mai sunt si vanzatoarele de la Mega Image, noul magazin unde ne oprim seara. In Ghencea era Albinuta. Au o politica bine trasata - sa fiti politicosi cu clientii. Numai uneia dintre doamnele de acolo ii iese chestia asta natural, o cheama Ana, scrie pe ecuson. Imi aminteste de ai mei, care au o mica afacere in Galati. De la ei am invatat cum sa vinzi chestii, mai ales de la taica-miu, care are un mare dar de a nu vorbi cu noi - cu mine si cu frate-miu - in schimb poarta convorbiri nesfarsite cu clientii, mereu cu glumele la el. Am momentele mele de glorie, cand reusesc sa vorbesc cu el, parca as complota sa pun o bomba si am planul perfect, asa ma simt. Na, trebuie sa stii sa asculti, babutele, telefonistele, croitoresele, clientii, franele de masini, sunt toate mesaje.

Noaptea de bantuit Youtubeul

pentru suturi in fund. pana la asta, am gasit si altele, le pun si pe ele mai incolo, dar am dat si peste Furtado, mereu am zis ca are ceva ciudat

Intersectii

Vezi unde se intersecteaza cercurile, hasureaza locul comun....franturi din lectiile de pregatire la matematica din liceu. Pentru mine au fost inutile, tot cat am vrut si cat am putut am invatat. Dar mi-au aratat altceva...mai ales notiunile de geometrie...aia mi-a placut. Stiu sa vad in spatiu si stiu sa vad spatiile comune. Pietele de rusi si moldoveni sunt unele dintre ele.

Sunete

Anul asta se implinesc 8 ani de cand lucrez in radio, la Europa FM. Tin minte ca in timpul facultatii ii ascultam speriata pe unii colegi care spuneau ca de mici visau sa lucreze in televiziune sau radio. Eu nu-mi facusem niciun plan, in copilarie am zis ca-i mai bine s-o ard aiurea, dupa aia vad eu ce fac.


Daca tot am intrat la jurnalism, eu venind dintr-un liceu economic, am zis ca totusi ar fi bine sa am si eu un raspuns la intrebarea "Tu ce vrei sa faci dupa facultate?". Raspunsul pregatit era: sa scriu. Imi si placea. Inca imi place, n-am lasat deoparte de tot presa scrisa. Numai ca drumul asta al meu m-a dus in alta parte...la radio.

Maica-mea a fost cea mai fericita, ea e mare fan radio, pana sa lucrez eu la Europa FM stia toate vocile de la Radio Romania Actualitati, la noi in casa se asculta radioul, in bucatarie. Na, ca pot spune ca si eu in copilarie am cochetat cu radioul, nu insa atat de tare incat sa zic "fratilor, uitati-va atent la mine, eu voi fi in acea cutie dupa ce termin facultatea!".


Si am ajuns la radio, meseria de reporter de radio ma lasa sa fac ce am vrut eu mereu: sa suprind reactii, sa ma fac mica intr-un colt, cu reportofonul in mana, sa descos oameni, iar la final sa construiesc o poveste numai din sunete.

Din septembrie anul trecuut, teoretic am alta functie: producator. Ma ocup de emisiunea "Drum cu Prioritate", de la 17 la 20, gazda e Radu Constantinescu. Din septembrie, grila Europa FM s-a schimbat foarte mult, emisiunile sunt mai vii, avem mult mai multe interventii cu invitati, reportaje, putem spune povesti frumoase cu oameni simpli. Si asta se intampla in toate programele. Asta fac eu de atunci, in fiecare zi pregatesc emisiunea. Insa tot reporter imi place sa spun ca sunt.

Acum au venit sondajele.....toate programele radioului au crescut. Bucurie mai mare nici ca se putea! Munca noastra n-a fost in zadar, iar oamenii ne-au aratat ca inca vor sa asculte ceva....normal.

Toata luna decembrie a fost o nebunie, am luat reportofonul si am realizat rubrica "Mandri de Romania", o gasiti pe site, cu toate reportajele. Mai jos e unul dintre reportajele mele preferate - cu o operatoare de la 112. Na, soarta! Mult timp o sa rumeg luna aia, ca a fost ca un carusel si abia acum se asaza gandurile.

Nasul meu e in vacanta

Astazi se face o luna de cand nu mai simt mirosuri si mare parte din gusturi, prind doar dulcele, saratul, amarul si acrul. Tin bine minte ultimul miros, simtit pe 21 decembrie - cel de tuica fiarta. Trecusem pe langa o dugheana care vindea asa ceva si mi-a ramas in cap. De atunci - nimic. Am descoperit ca e ceva in neregula cu mirosul in seara aia, am incercat sa mananc o ciorba si patrunjelul nu-l simteam. M-am aruncat printre niste sticle de parfum...nimic. Am crezut atunci ca o fi din cauza socului, ca o sa-mi revin. Pana acum nu s-a intamplat asta. Doctorii de la Universitar m-au facut sa cred ca daca intr-o luna nu-mi revin, e posibil sa raman asa. Un alt doctor mi-a spus ca ar dura sase luni. Acum ma agat de astea sase luni. E ciudat, incerc sa-mi creez stocuri de amintiri de mirosuri. Imi place mult cafeaua, cui nu-i place? Pe ea o tin cel mai bine minte si incerc sa asociez ce am in memorie cu gustul de amarui pe care-l simt cand o beau. Berea n-o mai pot bea, amareala e prea intensa. Tin minte mirosul, dar e ceva care ma opreste sa iau si a doua gura. Bere, imi pare rau, deocamdata ne cam despartim. Cu vinul e altceva. Imi place cel sec, rosu, gustul acrisor - amarui ce-mi ramane in gura, asociat cu memoria gustului soiului preferat....combinatia perfecta la o petrecere, pot parea normala. Apoi mai tin minte leusteanul, pe care il iubesc, patrunjelul si mararul. Tin minte ca in adolescenta, cand am pus eu prima data mana pe oala de bors de acasa, am pus marar la ciorba. Dupa cateva linguri, ai mei s-au declarat invinsi si mi-au zis verde-n fata ca am ratat reteta. Mai tin minte si cateva mirosuri de legume si fructe. Cel mai nasol e cand imi desfac o portocala, mirosul ei stiu ca e destul de puternic si nici chiar daca o tin aproape de nas nu simt nimic. Azi mi-am dat seama ca nasul nu-i neaparat facut pentru mirosit parfumuri. Am gatit ceva si am folosit o carpa pentru a tine locului o oala, pe aragaz. Am realizat destul de tarziu ca focul atinsese carpa de bucatarie, n-a luat foc, dar nici mult nu mai avea. La mine-n nas, blank. Si mai sunt mancarurile. Sunt mancacioasa si pofticioasa si imi plac dulciurile aromate. Acum mananc doar ca trebuie. Mi-e putin teama de reactia pe care o s-o am la primavara, cand o sa vad copacii infloriti. In fiecare an trageam pe nas pana ameteam mirosul copacilor de pe strazi. O sa vad atunci. Mirosul parfumului lor parca il am vag in cap. Si mai am un regret - ca nu pot simti mirosul caselor noi, ala de mobila noua, de var si de vopsea. E destul de ciudat pentru ca mirosurile complicate, cum ar fi parfumurile, obtinute prin amestecuri de arome, nu le mai tin minte. Mi-am luat un parfum nou inainte de accident, mi-a placut mult - care s-a mai dovedit si a fi de barbati in cele din urma si eu n-am stiut - iar acum n-am nici cea mai vaga idee cum miroase. De altfel nu tin minte niciun parfum folosit pana acum. Tin minte doar mirosuri simple. Dar, cum am mai zis intr-un post, am "nasul" extra, pe Adi, ma ajuta, incearca sa-mi descrie mirosurile locurilor in care mergem. A, mai e un miros pe care-l tin minte - cel de balta, ala pe care nu-l suporta bucurestenii cand trec pe langa un lac statut. Imi place si-l tin minte. Tot am impresia ca mirosurile astea simple pe care le-am insirat eu aici trebuie sa le repet zilnic, sa nu le uit si pe ele. Si incep dimineata cu inventarul: cafea, leustean, patrunjel, marar, portocala, miros de balta.

Ghid: cum sa-ti faci casa urata

....primii pasi: te muti in ea si-o lasi asa, nu dai cu var si vopsea, pe jos lipesti niste linoleum sau mocheta, culori inchise, sa nu se vada murdaria. Urmatorii pasi: incepi totusi sa faci ceva, dezastruos. De exemplu: intr-o camera destul de mica varuiesti peretii in culori inchise, pui mobila cat mai multa si cat mai urata, faci pe dracu-n patru sa incapa si canapea si fotolii. Daca nu incap, scoti usa si daca intre timp te-a palit harnicia spargi intrarea in camera si-o faci tip bolta. Rotuuunda! Caloriferele nu le bagi insa in seama. Nu conteaza ca-s vechi si ingalbenite, ba chiar negre pe alocuri. Lasa-le asa, pune-le repartitoare! Inca un pas: pentru cei cu zvac si tarnacop - spargi peretii. Bucataria saraca e prima care iese in cale entuziasmatului cu tarnacop. Numai ca ii piere cheful dupa un timp, cand vede ca e mult de dat jos si la bucatarie darama doar jumatate dintr-un perete. Ala care da spre holul de la intrare. Si zice " lasa ca fac asa un fel de barulet aici". Numai ca intre timp pe bucata aia de zid ajunge sa puna tot felul de nimicuri: facturi, fructe, figurine, chestii care incep cu "f" imi vin acum in cap. Asa ca cine intra in apartament are vedere full HD in bucatarie, care nu arata ca la Ikea. A, si cand se opreste entuziasmatul din daramat si decide sa lase jumatate din peretele ala de la bucatarie, mai spune ceva inainte: "Ceausescu stia sa construiasca blocuri, pereti grosi!". Aia e! La balcon, pentru ca in fata sunt blocuri, lipesti pe geamuri o folie care imita un model de vitraliu. Si prin care lumina abia intra. Lasa ca avem becuri in casa, la ce ne mai trebuie lumina naturala? Sa nu vada vecinu' ce am eu in casa. Dormitoarele au un pat, logic, iar daca mai ramane loc - si-un fotoliu. Neaparat in dormitor trebuie sa te strecori printre mobila, spatiile generoase n-au ce cauta aici. De bai nici n-are rost sa mai zic: ti-e frica putin sa intri, vezi microbii din reclame, cu furculita si cutit in mana. Cred ca a fost prima data cand m-am bucurat ca nu pot simti mirosuri. Oamenii pe care i-am vazut eu in casele alea nu erau batrani, asa ar fi avut poate o scuza ca i-au lasat puterile. Erau oameni la 40 de ani, care ar fi putut sa varuiasca peretii in alb, sa nu mai puna la geamuri jaluzele de birou, sa agate o perdea de in, simpla, alba, costa si mai putin. Curiozitatea vecinilor poate fi oprita cu o draperie, simpla si ea, in culori deschise. Usile nu trebuie neaparat schimbate, dar pot fi vopsite in alb. La fel si caloriferele. Sunt atatea solutii simple si care nu costa o avere... Imi doresc atat de mult sa am peretii mei, am mai scris eu asta pe aici si mi-e ciuda cand vad ca unii care au peretii aia isi bat joc de ei. Cred ca acum inteleg mai bine de ce vad priviri triste pe strada. Daca nici acasa nu te asteapta un spatiu cald, atunci unde? Astia sunt niste pasi simpli, prin care iti poti urati casa. I-am descoperit pentru ca vrem si noi sa ne cumparam o casa. Vrem un apartament cu trei camere. Am inceput cautarile cu imobile noi, dar am zis sa nu le eliminam de tot si pe cele vechi. Faza e ca oamenii astia care si-au uratit de-a lungul timpului casele cum au putut ei mai mult cer si niste preturi foarte mari. Atunci cand dai de un apartament normal, varuit, curat e bagat la categoria lux, adica un pret si mai mare. Si apartamentele nou construite au hibele lor, avem insa noroc ca avem langa noi niste oameni care au ochiul format si ne pot spune care sunt defectele ascunse. Daca aveti vreodata nevoie de o parere avizata, dati-mi un semn, vi-i recomand din tot sufletul. Cautam in continuare si incerc sa-mi potolesc avantul de a cauta mobila si decoratiuni mai intai :)

Multumesc!

Sunt cel mai norocos om de pe lumea asta. Sunt inconjurata de oameni minunati. Stiam asta, dar luna trecuta, de sfarsitul lumii, un marker a subliniat oamenii frumosi din viata mea. M-a lovit o masina in timp ce traversam o strada. Lovitura a fost destul de puternica, in urma accidentului m-am ales cu vreo 3 zile de spitalizare - printre care una fix in Ajunul Craciunului - ameteli, stari de voma. Tot de la accident nu mai simt mirosuri si gusturi. M-am lovit la cap, iar in urma socului mi s-a format un cheag de sange deasupra ochiului drept. El ar fi de vina pentru lipsa mirosului. Cand mananc, simt doar sarat, dulce, acru, amar, atat cat ma ajuta limba sa percep. Sunt insa norocoasa ca am scapat cu viata, desi am aterizat pe spate, nu mi-am rupt nimic. Incerc sa merg pe linia aia cu plusuri, cred in continuare ca intr-o zi o sa simt din nou mirosuri. Doctorii spun ca sunt sanse sa-mi revina, sunt sanse sa raman asa. Cam asta-i markerul care a scos si mai mult in evidenta oamenii din jurul meu. Telefoanele primite, mesajele, vizitele la spital m-au ajutat enorm. Si am inteles acum despre ce-i Craciunul. E despre familie si prieteni, ma rog, p-asta am auzit-o, dar acum am si simtit-o. De fel sunt destul de puternica, dar gandul ca totul se putea termina altfel ma doboara. Mi se taie picioarele. Toti oamenii astia mi-au intins fiecare cate o mana. Si mai e un om, mai special. E Adi, cel care si-a stapanit spaima si a facut fata momentelor de asteptare pe holurile spitalului. De cate ori ametesc, de cate ori ma trezesc noaptea plangand din cauza imaginii masinii, care-mi revine mereu in cap, el e acolo sa ma stranga in brate, el e echilibrul meu. Si tot el e "nasul" meu. "A ce miroase?", aude intrebarea asta destul de des. Vreau sa le multumesc oamenilor frumosi din viata mea, care m-au ajutat si ma ajuta sa trec peste toata treaba asta. Sunteti foarte tari, bai nene! :)