Craciun fericit

Inainte sa plec eram inconjurata de pungi mari de cadouri. "Nu simt ca-i Craciun". "Cum nu simti, nu vezi cate cadouri ai aici?". Nu erau pentru mine, nu stiau nimic despre mine cadourile alea.

Am ajuns acasa, am zis sa-i ajut pe ai mei cu pregatirile. Ramasesera doar niste fete de masa de calcat. Erau doua, una cu rosu, cu Mos Craciun pe ea, alta cu verde mai mult, avea tot felul de cadouri desenate.

"Esti suparata", mi-a zis maica-mea in tip ce calcam. "Nu-s, sunt obosita", am mintit cat am putut de bine.

Acasa totul e nou, mobila, gresia, faianta, covoarele, draperiile, numai ca drumul pana la toate noi a lasat urme. Boli, nervi, nopti nedormite, griji, toate astea au lasat urme asupra alor mei. De aia eram suparata.

Cand ajung in Galati fac eforturi sa par vesela, orice urma de tristete trebuie sa dispara. Macar eu sa fiu bine. Asta ma oboseste peste masura.

Cand ajung acasa, respir. Acasa este acum in Bucuresti.

Craciunul asta n-a fost. L-am sarit, era un brad instalat in sufragerie, era invizibil. Ca si cum era vara si noi aveam brad in casa.

Am fost sa-mi vad bunicii. Nu-i mai vazusem de-un an si a durut tare. Nu stiu cum sa fac sa vad doar ce-mi place cand ajung in Galati. Am revenit acasa si nu pot sa-mi scot din cap: "nu-s nebuna, Elena", "cat costa trenul?", "ce ai in gura, o bomboana? vreau si eu", "am scapat de-un drac, am dat de altul", "s-a dus de 10 ori la vecini dupa ce ati plecat voi", retete cu Elena Tudor pe ele, "mi-a ascuns buletinul". "ce faci ma, Lulu?", "am fost in piata sa-mi caut pantofi, n-au 47", "nu mai e muzica populara ca pe vremea comunismului".

Mancare fara grasime, fara zahar, mancare normala, fara Craciun in ea.

....

La inceput departarea de parinti mi s-a parut cel mai tare lucru, dar cand incepi sa intrebi in fiecare zi de nivelul glicemiei, nu mai e la fel.