Azi n-am mai fost salbatica

....ba chiar m-am zgait la oameni pe strada si mai ales in metrou, am facut vreo 4 drumuri prin subteran. O zi plina, obositoare, da' e moleseala aia placuta.

La metrou la Unirii e un panou mare de la National Geographic, prin care suntem anuntati ca mai e putin si se naste omuletul cu numarul 7 miliarde. Si ei numara oamenii care se nasc, mai e putin oricum, pana la revelion apare omuletul. Si cum ma uitam eu asa, pac, se mai adauga vreo 200 de copii. A fost cam emotionant, m-am trezit zambind.

In vagoanele de metrou am vazut trei fete cu aceeasi haina de toamna. Daca o mai pun la socoteala si pe-o colega de radio care are aceeasi haina, rezulta patru. In alt vagon am vazut un tip haios, cu un hanorac cu gluga. In gluga avea pus un ratoi din plus. Iar am zambit.

Inca o chestie la metrou - bancile sar pe noi cu oferte la carduri de credit. Alea cu dobanzi de te cocoseaza. Tot la Unirii, intr-o parte a barelor de intrare stateau niste fete care faceau reclama la BRD. Pe partea cealalta, la cativa metri, erau fetele de la BCR. Si la intrarea in metrou erau unii care distribuiau biscuiti Tuc moca. Multa reclama la metrou, am vazut insa ca au disparut panourile de pe peretii tunelurilor.

A, in timpul celor aproape 4 drumuri am luat o data gresit metroul, in directia opusa. M-am intors dupa 2 statii merse in eroare, numai ca am coborat aiurea, cu o statie mai devreme. Asa am apucat sa vad cati polonezi erau prin Centrul Vechi. Acum observ ca au venit la meciul cu Rapidul. Saracii!


Am ajuns si prin magazine, am cautat hainute pentru copii. Nu pentru al 7-lea miliard, pentru un pitic nascut de Ziua Pompierilor. Intr-un magazin mi-au cazut ochii pe-un vanzator care aranja foarte gingas niste hainute de copii. Trebuia sa fie migalos, ca hainele erau pentru nou-nascuti. Am facut roata-mprejur cand am vazut cum bibilea hainele, pana atunci imi bagasem degetele printre rafturi, deranjand ordinea facuta de tip.

Am ajuns intr-un magazin de oameni mari, adica cu haine de oameni mari, pentru diversitate. Era sa pipai o tipa, am crezut ca-i manechin si mi-a placut bluza. Am intins mana s-o ating, iar tipa s-a miscat, razand. Atunci am ras si eu.

Salbaticiuni

Cota maxima de salbaticie, atinsa deja, sa astepti sa plece colegii de serviciu, ca sa poti merge singur catre statia de autobuz, in conditiile in care un om te asteapta in frig sa ajungi intr-un punct X. Incerc sa nu-mi stabilesc tinte superioare, mi-e teama insa c-o sa le gasesc.

Din seria "fonduri europene pentru ideile mele"

M-am gandit la o afacere - bibelouri mici, de pus pe plasme si LCD-uri.

As rupe piata.

Rationamentul e cam asa: televizoarele vechi, cu tub, sunt pe duca, se strica si aia e, romanul face el credit - chit ca ia bani de la Provident - si-si cumpara altul, magazinele nu mai vand tv-uri cu tuburi - mai sunt unii vanzatori exentrici care mai comanda, daca mai prind vreun furnizor - si pe comoda din sufragerie ajunge un televizor care nu-i asa pantecos. Spatiu mult deasupra, in fata, in spatele lui, subtirel, elegant, da-i lipseste ceva - betivul care canta la acordeon, fata care cara apa, pestisorul, vedeta bibelourilor. Unele mici, dragute, colorate ar fi perfecte.

Cred ca aplic, la axa aia cu sprijinirea chestiilor traditionale. Daca le mai zic si de mileu, ii dau pe spate. Cu macrame bun, cu modele complicate sau pur si simplu cercuri, succes garantat. Imi mai trebuie o fabrica de bibelouri mici si o anexa pentru mileuri.

Casa noua

Casa copilariei, de fapt apartamentul, s-a dus. A mei au renovat si s-au straduit atat de tare, incat nu mai e nimic la fel. Le-am spus ca-mi place cum au aranjat casa, desi imi parea taaare rau ca n-am mai gasit biroul la care mi-am facut temele 12 ani. Am inteles demersul, tot ce-i vechi si inutil trebuie sa dispara.

Cred ca asta am invatat de la maica-mea, artizana modificarilor....oricat de drag ti-ar fi un lucru, lasa-l.

N-am mai fost acasa de la Paste si l-am gasit pe taica-miu cu mult mai multe fire albe. Stia deja asta si stia cand si-au pierdut culoarea. In 6 luni de cand nu i-am mai vazut au renovat, schimband vreo 4 echipe de muncitori pe parcurs, iar taica-miu si-a pierdut permisul in toiul lucrarilor. I l-au suspendat pe trei luni, dar a invatat noua legislatie si l-a recuperat dupa o luna. Asta n-am stiut-o, ai mei au enervantul obicei de a-mi ascunde lucruri si chiar daca ma laud ca pot sa simt orice in galsul lor, au invatat sa-si ascunda si glasul. Si acuma nu mai pot repera belele. Asta nu-i bine.

Am ramas muta cand mi-a zis maica-mea ca taica-miu se trezea la 4 sa invete.

Si a mai fost si moartea unui bunic, tata lu' tata, cum ar veni. Am aflat tarziu, la fel, ai mei n-au vrut sa-mi spuna. N-am fost prea apropiata de el, dar tot m-a busit plansul. In anul 2 de facultate parca, un profesor ne-a dat ca tema niste interviuri cu bunicii nostri. Trebuia sa-i inregistram pe banda, povestind despre tineretea lor, eventual despre razboi si apoi sa transcriem, pastrand pana si accentul. Tataia Costel, asa ii ziceam, a avut ce sa-mi spuna, a fost pilot de avioane prin Germania, a fost si prizonier pe acolo, a avut gagici. Toate astea sunt pe hartie. Nu mai am documentul. I-am scris profesorului de la facultate, sper sa-l recuperez.

Ma gandesc oare cum o sa ma simt cand o sa se duca si bunica, sotia bunicului, pe care o cheama Elena Tudor...Probabil maica-mea n-o sa-mi zica, decat dupa juma' de an asa.

Si asa ma iau atacurile de panica, cand simt ca se schimba prea multe, in scurt timp.

Bagajul rapid

Pot sa-mi fac bagajul in 5 minute. Stiu care-l esentialele. O sa le pun maine in rucsac, cand o sa plec acasa, in Galati, eventual cu cateva minute inainte sa ies pe usa. Cand imi fac bagajul imi dau seama ca iar am pe langa mine lucruri inutile. Mereu adun fleacuri, mi-e greu sa ma despart chiar si de-o sticla de parfum goala.

Am facut o criza de nervi cand am ajuns acasa dupa un weekend lucrat si partenerul imi aruncase absolut toate sticlele de parfum goale pe care le-am strans de-a lungul anilor. Seman cu bunica-miu aici. Numai ca el a strans o magazie plina de vechituri, de la cizme la cuie. Si avea tupeul sa se duca la gunoi sa adune cam tot ce arunca bunica. Se intampla intr-un cartier de tara, gunoiul era aruncat la gramada, departe de case. Il insoteam si stateam cu orele in magazie si cotrobaiam.

Acum ma asteapta acasa o noua casa. Ai mei au renovat total, n-o sa mai recunosc nimic, m-a avertizat deja maica-mea. M-a mai avertizat ca a aruncat mare parte din caietele si manualele mele si ale lui frati-miu. Am inghetat, vad eu maine dimensiunea dezastrului.

Vremuri misterioase

Pun ceva la cale si de fiecare data cand pun ceva la cale imi musc buzele, cateodata pana la sange. Asa ca am nevoie de ceva piele de buze, daca aveti. Daca nu, ma descurc, le mai musc pe interior, pana se reface exteriorul.

Important e sa iasa ceva-ul.

V-am mai zis ca-mi place-n Ghencea, nu?

Am inceput saptamana cum trebuie, in stilul Ghencea, pe care nu l-am intalnit pe nicaieri.

Azi n-am lucrat si undeva pe la pranz m-am tarat afara, sa platesc chiria, pun banii pe-un card. Drumul pana la banca e plin de obstacole.

In primul rand, sunt cele doua magazine cu fructe si legume, de langa bloc. Oamenii vor sa arate ca au muulta marfa si o expun pe trei sferturi din trotuar. Pe-un sfert abia ma strecor eu si sunt la categoria "un copil putin mai dezvoltat". Un adult sa zicem, n-are loc, ocoleste.

Trec pe sfertul de trotuar, dau de batranicile si mosuletii cu verdeturi si legume din gradina lor. Sunt absolut sigura ca-s de la ei din gradina, nu stiu unde o fi gradina aia, dar batraneii prea arata ca bunica si bunicul meu. De ei imi place, pe langa faptul ca-mi amintesc de bunicii care m-au crescut, au si tot felul de ardei mici si mari, colorati, flori de toamna haioase si gramezi mici de usturoi.

Politia Comunitara e cu ochii pe ei. Azi politaii erau cocotati pe doi cai imensi si foarte frumosi, gri asa. Un picior de-al unui cal era cat mine de inalt sau cel putin asa mi s-a parut, avand in vedere ca politaii au vrut musai sa mearga cu ei pe trotuar. Inaintau tantosi si mai faceau cu degetul celor de pe margini. Si cam atat.

Babutele isi dadeau coate, mosnegii radeau in batiste, pe doua tanti le-am auzit chiar: "I-ai vazut? Au coborat acum de pe cai. I-au legat de-un pom oare?"

Vai, cat mi-a placut, cai adevarati pe trotoarele din Ghencea, delicios!

A, si mai avem si piste de biciclete, pe ele stau tot babutele si mosnegii cu bunatati, ca-n alta parte n-au unde.

Inca mai vreau o masina de cusut

Stau foarte prost la capitolul indeplinit dorinte. Vorbim despre dorintele mele. Pana acum mi-am pus in cap o gramada de chestii, fac liste de inceput de an si se alege prafu' de ele. Enumar din liste: sa merg singura la Sibiu, sa stau 2 zile si sa vin acasa, sa alerg la un maraton, sa invat mai multe limbi straine, sa fac cursuri - gasisem unul in care as fi putut invata cum sa leg o carte...si, cea mai fierbinte dorinta a mea, sa-mi iau o masina de cusut. Simt eu asa ca as putea sa fac o fusta purtabila, chiar si pantaloni.

Dorinta asta mi-am pus-o anul trecut prin iarna, adica acum aproape 2 ani. Nu-i nici pe departe cea mai veche, sunt altele peste care s-a pus praf gros. Dar cred ca e o chestie pe care chiar as putea s-o fac cu succes. Cine stie ce Donatella Versace zace in mine. Dar acum, pe bune, chiar cred ca as face cele mai perfecte gauri prin care intra nasturii, nu stiu exact numele, dar as putea sa invat.

Niciodata nu ne-au ramas bani pentru masina de cusut, au fost altele pe lista. Sa dea dracu'-n liste, ca asa pierdem timpul. Zic sa intoarcem listele cu fundu'-n sus, asa poate o sa facem si chestiile cele mai neimportante, dar care ne pun un zambet pe moaca.

Asa ca imi doresc sa gasesc puterea sa intorc lista si sa-mi iau o masina de cusut, pana nu capat un tremurici la maini.

Si ar mai fi una: sa fiu chelnerita. Cred ca ma calific si pentru dorinta asta. Ai mei au o mica afacere, taica-miu vinde fructe si alte chestii comestibile, iar maica-mea are un magazin, un fel de bacanie. Na, fiecare cu produsele lui. Au renuntat sa mai angajeze vanzatoare, dupa ce au fost furati la greu. Cand merg acasa in Galati ii mai ajut si stau eu la vanzare. De aici am dedus ca pot fi amabila si ca m-as califica si pentru postul de chelnerita. Macar o zi, sa vad cum e.