Casa noua

Casa copilariei, de fapt apartamentul, s-a dus. A mei au renovat si s-au straduit atat de tare, incat nu mai e nimic la fel. Le-am spus ca-mi place cum au aranjat casa, desi imi parea taaare rau ca n-am mai gasit biroul la care mi-am facut temele 12 ani. Am inteles demersul, tot ce-i vechi si inutil trebuie sa dispara.

Cred ca asta am invatat de la maica-mea, artizana modificarilor....oricat de drag ti-ar fi un lucru, lasa-l.

N-am mai fost acasa de la Paste si l-am gasit pe taica-miu cu mult mai multe fire albe. Stia deja asta si stia cand si-au pierdut culoarea. In 6 luni de cand nu i-am mai vazut au renovat, schimband vreo 4 echipe de muncitori pe parcurs, iar taica-miu si-a pierdut permisul in toiul lucrarilor. I l-au suspendat pe trei luni, dar a invatat noua legislatie si l-a recuperat dupa o luna. Asta n-am stiut-o, ai mei au enervantul obicei de a-mi ascunde lucruri si chiar daca ma laud ca pot sa simt orice in galsul lor, au invatat sa-si ascunda si glasul. Si acuma nu mai pot repera belele. Asta nu-i bine.

Am ramas muta cand mi-a zis maica-mea ca taica-miu se trezea la 4 sa invete.

Si a mai fost si moartea unui bunic, tata lu' tata, cum ar veni. Am aflat tarziu, la fel, ai mei n-au vrut sa-mi spuna. N-am fost prea apropiata de el, dar tot m-a busit plansul. In anul 2 de facultate parca, un profesor ne-a dat ca tema niste interviuri cu bunicii nostri. Trebuia sa-i inregistram pe banda, povestind despre tineretea lor, eventual despre razboi si apoi sa transcriem, pastrand pana si accentul. Tataia Costel, asa ii ziceam, a avut ce sa-mi spuna, a fost pilot de avioane prin Germania, a fost si prizonier pe acolo, a avut gagici. Toate astea sunt pe hartie. Nu mai am documentul. I-am scris profesorului de la facultate, sper sa-l recuperez.

Ma gandesc oare cum o sa ma simt cand o sa se duca si bunica, sotia bunicului, pe care o cheama Elena Tudor...Probabil maica-mea n-o sa-mi zica, decat dupa juma' de an asa.

Si asa ma iau atacurile de panica, cand simt ca se schimba prea multe, in scurt timp.