Forever 41

Azi am cunoscut un vatman de pe tramvaiul 41. I-am luat un interviu, o sa postez aici rezultatul. Am stat langa el, in cabina si vedeam ambele linii de tramvai in fata mea, ca la montagne russe. Omul lucreaza de 20 de ani in RATB si cam tot atatia si i-a petrecut pe linia lui 41 si inca vorbeste cu atat de multa pasiune despre munca lui, de parca ar face inconjurul lumii de cel putin doua ori pe zi. "Daca as lucra intr-un birou, as vedea mereu aceleasi fete, asa vad in fiecare zi alte figuri". Cam asa e. Desi a recunoscut ca inainte de a urca pe Podul Grant sunt niste pusti care-i fac cu mana. Si-o doamna de 80 de ani, care, la fel, ii face cu mana de la balcon. E clar, obsesia mea pentru tramvaiul 41 incepe sa iasa in lume. Mi-a placut mult domnul vatman, mai ales ca mainile lui seamana cu cele ale fratelui meu, Stefan. El e sofer, in Italia. Mi-a zburat gandul la el azi de cateva ori. Zilele urmatoare o sa cunosc noi oameni. Noptile de editat sunete seamana cu cele in care invatam pentru scoala. Mereu am functionat mai bine noaptea.

Azi m-am dat cu 41, langa vatman

Am ajuns si aici, loc mai in fata decat asta nu exista. Detalii in curand.

In Gara de Nord

Copii, atentie!

Am inceput sa vanez afise electorale si deschid seria cu Marcel Puscas. Candideaza in Ghencea. Deh, e fost jucator si presedinte Steaua. Afisul asta l-am gasit langa o scoala. Acum, nu stiu ce era mai bine sa adauge - un "i" sau o virgula. Revin cu alte exemple.

Unul dintre reportajele mele dragi

Si-a castigat locul in topul reportajelor de suflet.

Terenul

Sunt jurnalist, imi place sa merg pe teren, sa stau de vorba cu oamenii, de fapt sa-i ascult. Si sa-i observ. Ma bucur de micile victorii, atunci cand reusesc sa ies pe teren si pot sta mai mult in preajma "subiectului". Stiu ca atunci cand oamenii nu ma mai observa, mi-am atins scopul. Saptamana trecuta am fost la Moreni. Am pornit pe urmele "cautatorilor de povesti", un proiect din cadrul Biblionet. Pe scurt, povestea e asa - prin programul Biblionet mai multe biblioteci din tara au primit calculatoare conectate la net, iar la trei ani de la inceperea programului, oamenii au vrut sa vada care sunt efectele asupra comunitatii. Si au trimis pe teren patru cautatori de povesti: Vlad Petreanu, Radu Paraschivescu, Irina Pacurariu si Catalin Stefanescu. Eu am fost saptamana trecuta la biblioteca din Moreni. Vlad Petreanu a gasit acolo o poveste ca o telenovela - un baiat de 14 ani si-a gasit fratele, plecat de 5 ani in Italia, folosind Facebookul. A ajuns pe Facebook datorita calculatoarelor din biblioteca. Suna siropos, dar povestea e simpla si frumoasa. Am stat vreo 7 ore in biblioteca. In tot timpul ala, soferul de la radio, domnul Balaceanu m-a asteptat rabdator afara, in masina. N-a vut sa intre in biblioteca. Dupa vreo 7 ore - vorbisem cu bibliotecarele, cu Alex, cu alti copii care au venit la calculatoare, cu adulti care imprumutau carti - am mers la masina. Imi mai ramasese mama lui Alex de intervievat si am zis sa mai stau si cu dl Balaceanu. E un tip la vreo 50 de ani, fooooarte vorbaret. Am stiut in ce ma bag in momentul in care am iesit din biblioteca si m-am urcat in masina - o ora urma sa-i ascult povestile. Ma asteptam sa ma loveasca cu ceva retete de toamna, planuri pentru porcul pe care si-l va cumpara de Craciun, congelatorul plin de mazare si pastai - sotia lui e fan legume si, spre disperarea lui, i-a ocupat spatiul rezervat porcului. Ma pregatisem si eu cu retete pe baza de legume, dar si cu preturile ultimei intervetii stomatologice la care am fost supusa, ca-l stiam fan dentisti si lucrarile lor. Ca de obicei, i-am povestit despre ce era povestea pe care o documentam. Si, stupoare, n-a adus vorba de legume, porc sau dentisti. A inceput sa vorbeasca despre Facebook si mi-a zis ceva incredibil: si el si-a gasit fiica, plecata de peste 20 de ani, in Franta. A plecat cu mama ei, prima lui sotie, iar actuala sotie a gasit-o pe Internet. Prin Facebook. Si asa a ajuns sa vorbeasca cu ea. Asemanarea cu subiectul meu era foarte mare - Alex era trist pentru ca fratele lui refuza sa-i mai raspunda la mesaje, Balaceanu, la fel. Fiica lui nu i-a mai raspuns de vreo doi ani. Ora petrecuta in masina a trecut repede, am aflat franturi din copilaria fiicei lui Balaceanu si l-am vazut pentru prima oara emotionat. Si pentru prima oara vorbea mai rar, parca isi cauta cuvintele. Seara, pe la 18.30, a ajuns Claudia, mama lui Alex. Biblioteca nu mai statea mult deschisa, asa ca am invitat-o in masina sa-i iau interviul. Ea si Alex stateau pe bancheta din spate a masinii, eu cu Balaceanu, pe locurile din fata. Si a inceput povestea mamei, foarte emotionata a descris intalnirea cu fiul ei plecat in Italia. La un moment dat a inceput sa-i tremure vocea. Atunci l-am zarit cu coltul ochiului pe Balaceanu - isi dusese mainile la ochi. A ramas cateva momente nemiscat, cu capul plecat. El e un om solid, mereu vesel, cu poantele la el. Cat a vorbit Claudia s-a abtinut sa nu planga. Momentul ala a fost unul dintre cele mai intense traite pe teren. Inghetasem in masina, ma gandeam ca mama lui Alex s-a razgandit si nu mai vine sa vorbeasca cu mine, afara era ceata si intuneric si mi se parea ca sunetele adunate nu sunt suficiente. In timpul interviului cu mama lui Alex am stiut insa ca am inteles povestea si ca trebuie s-o spun cat de simplu pot, fara viori, fara artificii. In ziua aia am ascultat povestile a trei oameni - Alex, mama lui si Balaceanu si mi se pare ca sunt cel mai norocos reporter ca am dat peste ele. Povestea lui Alex o s-o postez aici, dupa ce e postata pe siteul Europa FM, a fost deja difuzata duminica. Povestea lui Balaceanu imi ramane mie, m-a ajutat mult.

Si inca una, ajuta la umflarea venelor, cand le vad dolofane, stiu c-a fost o zi grea. sa tot fie asa!

Cursuri

Venele mainilor ies in relief, le contureaza forma, aluneca lenes pe langa oase, ies in evidenta, ma anunta ca a fost o zi. Una buna.

Si se aud zurgalaii

Am vazut o doamna cu martisoare la colt. Langa ea era o doamna cu inimi de burete, cu sf valetin, iar langa ea era o doamna cu la multi ani, elena, 30 nu-i asa rau! O iau razna, orice, numai nu Craciunul, nu. Nu de pe acum!

Sa-ti bagi unghia - falsa - in gat!

Unghiile false mi se par hidoase. O masca crapata, o buba umflata. Numai ca-s zece. De ce nu se monteaza unghii false si la picioare? Poate pentru ca s-ar strica asfaltul. Breaking news: asfalt stricat de unghii, la cateva zile de la turnare! Urasc si sunetul unghiilor pe ecranul telefonului. I se zice touchscreen, dar cred ca-i pokescreen, daca am inteles eu bine termenii in engleza. Poc, ajungi la agenda telefonica, poc, sun-o pe y-ista. Oribil! Doamnele care se chinuie sa incondeieze oua cred ca si-au gresit meseria, unghii ar trebui sa incondeieze.

Povesti din 41

Baiatul ei a facut rugby, s-a accidentat si nu mai poate juca. Era visul lui, acum sta acasa....e o bucata de poveste prinsa la capatul lui 41, in Ghencea. Era spusa de doamna care vinde mere, rosii si struguri din cutii mari de carton, langa statie. Am prins-o in timp ce-mi asteptam kilu de rosii. Oprisem muzica din casti si bine am facut. Am redescoperit povestile din jur. Tot dupa ce am oprit muzica am auzit un dialog in 41. O doamna in varsta s-a ridicat de pe scaun, a venit langa doua doamne care vorbeau intre ele. Nu le cunoastea. "Ma scuzati ca intervin, imi permit sa va spun.....nu trebuie sa regretati nimic in viata". Era un fel de breaking news pentru 41. Scena ca aia nu mai vazusem, nu mai auzisem. Muzica am oprit-o cand am vazut-o pe batranica apropiindu-se usor de ele. Nu s-au suparat, ma asteptam sa-i taie elanul, sa-i arunce vreo doua-n fata si s-o trimita la locul ei. Si-au continuat povestea si au inclus-o si pe doamna cu sfaturile la ea. Era vorba despre fiica uneia dintre ele. Acum doua zile am vazut in tramvaiul din sensul opus o tipa cu un zambet mare. Butona telefonul.

Un loc nou de tras cu urechea

"Toamna nu a venit niciodata dupa-amiaza"....asta am auzit saptamana trecuta trecand pe langa un chiosc de ziare. Dimineata incepuse bine, fara nori, iar doamna de la ziare era sigura ca-i ceva trecator. A avut dreptate. Toamna a venit saptamana asta, noaptea. De ceva timp nu mai am aerul conditionat, scena oamenilor de zapada, a sticlelor de bere si ce-mi mai pica mie in mana atunci cand voiam sa ma uit la ce era in spatele aerului. Acum sunt fascinata de niste oameni foarte dubiosi care se invart in jurul unui restaurant de cartier. Niciodata nu m-am gandit ca o rochie poate fi atat de scurta.

Promisiunile se respecta

...ca daca le lasi spuse, o sa se adune o sacosa de promisiuni. Pe Florence tot o s-o vad, intr-o forma sau alta, zmeul tot o sa-l inalt, de gatit o sa ma apuc iar, la fel sta treaba si cu masina de cusut. Acum o am, trebuie s-o pun la treaba. Si sa ma pun la treaba. Au trecut repede sase luni, momentul in care simteam zapada prin satele ingropate parca nu-i departe. Iar in magazine au aparut hainele groase, iar pe jos sunt deja frunze care au renuntat. Eu nu renunt, am unghii puternice, le infing in orice, numai sa-mi mentin echilibrul. In ultimele postari e cam intuneric, recunosc, dar ma ajuta. Asa vad si eu progresele. E spatiul zmeului aici. Acum ata e mica si se zbate aproape de pamant. Astept mana care sa desfaca mosorul.

Termen de valabilitate

17 iunie 2013, asta era termenul de valabilitate scris pe o punga de sticksuri. M-am uitat indelung la el, ca intr-un glob, incercam sa vad ce-o sa fie atunci, peste un an. Eu nu stiu ce-o sa fie peste o saptamana, iar termenele astea de valabilitate care ma duc in anul viitor ma baga in ceata. Cred ca renunt la produse care promit ca stau cu mine pana la anul. Ma sperie.

Balans

Fixezi greutatea, pui fructele in tas si apoi adaugi sau mai scoti, pana obtii echilibru. Mi-am amintit azi de cum m-a invatat taica-miu sa cantaresc fructe. Ai mei au o mica afacere in Galati. Au pus-o pe picioare la insistentele lui taica-miu, negustor de tanar. El are cateva tarabe intr-o piata, iar maica-mea un mic magazin, un fel de bacanie, in acelasi loc. In fiecare vara, in vacante si apoi in concedii, am mers sa-i ajut. Nu vor sa mai auda de vanzatoare, asa ca taica-miu fixeaza, zi de zi, cu mana lui greutatile cantarului. Iar maica-mea isi pune in fiecare dimineata sortul perfect calcat si sta de vorba cu babutele ei, pensionarele din cartier. Cel mai mult imi place sa stau la taraba, la vanzare. Mi-au ramas in cap replicile unor clienti fideli: "pe tine te aud la radio? credeam ca esti asa...mai doamna" sau "semeni cu taica-tu...da' hai sa-ti zic ceva, ca-l stiu de tanar....cand te-ai nascut, ar fi vrut sa fii baiat". Mi-am amintit de momentele astea pentru ca acum trei ani am stat vreo 3 saptamani acasa. Maica-mea a fost trasa pe dreapta, diagnostic: depresie. In septembrie se fac trei ani. Au fost zile grele, in care cautam echilibrul in toate: in cantar, in mine, in taica-miu. A trecut, lectia ramane invatata.

Test

Am zis ca alerg, s-au adunat prea multe si le-am pus pe unde am apucat. Intr-un final le-am pus in picioare, nu mai aveam niciun loc liber. Si nu ma lasa sa zbor prin parcuri. Pot doar sa merg, cu ochii dupa pistele strambe de biciclete. Narile imi zic ca trec pe langa tei. Cateodata prea multi, numai fufele lasa urme lungi si apasate de parfum in urma lor. Un tei discret e de o mie ori mai bun, ma face sa ma incordez si sa-l caut cu privirea. Daca tot fac astia statii de alimentare pentru masini electrice, de ce nu fac si pentru oameni? Cat costa? O polua mult? Banuiesc ca da...ce poate iesi din noi e foarte toxic. Ma duc sa caut un buncar, sa las transportul de toxic.

Lista cu lucruri pe care le-am facut

Briose, placinta, Bacardi Breezer si mojito - baute cu frate-miu, luat un autobuz/tramvai necunoscut si uitat pe geam, cumparat cafea noua, cumparat lumanari parfumate, mers in Gradina Botanica, citit anumite bloguri, mers prin Grozavesti, mers prin zona Eroilor, Facultatea de Drept - preferata mea din Bucuresti...imi aduce aminte de-o zona din Galati....lucrurile pe care nu le-am mai facut de ceva timp. Incet, incet le bifez iar pe toate.

Furtuna

Mi se plimba in cap vorbele unei prietene...."te simti de parca ai bea Red Bull in continuu". Da, asta e...daca ar fi dupa mine, taurul lor ar intra demult in faliment. La fel si cei care nascocesc alarmele de ceasuri. Nu-mi trebuie nicio alarma, oricum dorm foarte putin.

Cum ma lecuieste blocul in care stau

....in Ghencea. Am crezut, pana azi, ca sunt claustrofoba. De fapt sunt o inchipuita, dupa cum zice o prietena, sper sa folosesc cuvantul cum trebuie.

Azi deschid usa liftului si imi apare in fata ochilor o cusca intunecata. Se arsese becul. De mentionat ca liftul, pana la 8, se tot izbeste de pereti pana ajunge. Explicatia celor de-ai casei - de la cutremure, domnisoara.

Revenind, nici bezna din lift si nici gandul ca s-ar putea rupe un cablu nu m-au facut sa urc pe scari. Lene mare, oboseala si ea mare, plus maini ocupate cu sacose.

Intru in lift, telefonul nu aveam cum sa-l scot sa fac putina lumina, asa ca am apasat la intamplare pe un buton, cat mai sus. Si am inchis ochii. Nu stiu de ce, ca doar era deja intuneric. A fost mai lunga calatoria, semn ca am apasat pe un buton gresit. Am ajuns la 9....bine ca tre' sa cobor un etaj, nu sa urc. Asta a fost primul meu gand! Lene in forma pura!


Si inca ceva, ca tot de bloc tine.....cand m-am dus sa platesc intretinerea, am prins-o pe administratora vorbind cu o cucoana. Doamna era suparata ca la Pastele catolicilor gasesti ce vrei pe piata, iar la Pastele ortodocsilor iti iei mucu', vorba unui alt prieten. Incerca ea sa explice ca nu mai gaseste atat de multa mancare, ca si catolicii. Prima oara cand aud asa ceva. In Ghencea...

Aripi

E incredibil cat de multe aripi iti pot da lucrurile marunte. Marunte, dar care par uriase daca nu le-ai mai incercat pana atunci.

Ma bucur de lucrurile mele marunte care par uriase in universul meu. Le zic aiurea lucruri, ca de fapt sunt cuvinte, trairi, experiente.

Mi-am adus aminte iar de zmeul meu si ma bucur sa-l vad zburand si-n alte directii, strunit de alte maini.

Tanti Smaranda

....era o baba de la bloc, toti o uram, nu ne lasa sa ne jucam in fata blocului si urla dupa noi, agitand si parintii. Ba mai mult, i-a zis maica-mii ca ar fi o idee buna sa ne puna pe mine si pe frate-miu sa udam vara copacii din fata blocului. Nu prea ploua si intr-adevar copacii nu prea aveau apa. Da' erau vecini care aveau furtun. Tanti Smaranda a considerat ca e mai bine sa caram noi bidoane cu apa, de la doi. Asa ca seara aveam program.

Maica-mea tinea la ea si ii ducea periodic mancare, la parter, unde statea ea....dupa perdea, spionandu-ne pe noi, copiii. Tanti Smaranda ca sa-si arate recunostinta ii aducea flori, in mare parte trandafiri. Pana intr-o zi cand a vazut-o maica-mea ca ii ia din cimitirul din cartier. A murit de batranete. Maica-mea a cam suferit atunci. Plus ca-si pierduse babuta de care avea grija.

Crescand, ma trezesc si eu cautand babute de care sa am grija. P-astea din bloc le ajut destul de des, in sensul ca le tin usa de la lift sau de la intrare, mai vorbesc cu ele, cand am chef, le zic ca au catei frumosi, desi ei sunt vai de capu' lor, mici si cu dintii pe afara. Da', in egoismul meu, ma simt bine facand asta.

N-am ajuns la faza in care sa le duc mancare, dar mi-a venit o idee. Sa fac o mini-ancheta sociala, sa vad care batran sta mai prost cu banii si sa platesc intretinerea pe luna asta unuia, anonim. Zic ca daca am face mai multi asa, ar fi ceva. Si asa vine Pastele si cautam sa ne spalam pacatele si sa fim mai buni.

Cheia

Ha, am gasit-o, este fix ca si cheia dulapului de la biroul meu din copilarie/adolescenta. Eram tare mandra de mobila din camera mea, purta un nume, intreb cand merg acasa, pe modelul "camera de tineret Cristina". Daar, de-o parte si de alta a scaunului aveam doua dulapuri, cu cheie. Cheia arata asa. Poza asta am gasit-o pe-un site cu haine si alte chestii si este un desfacator de sticle. Na! Intr-unul din dulapuri imi tineam incuiate asa: oracolul - il mai am si acum, un mesaj scris catre invatatoare si citit de mine la serbarea din clasa a 4-a, cand ne-am despartit de ea, lucrarile corectate de ea - multe cu note de zece, lucrarea cu 10+, am scris o compunere si invatatoarea mi-a dat nota asta, scoici aduse de la mare, poze developate, casete inregistrate.

Cum respir

De multe ori respir pana la jumate. O jumate, c-o jumate si inca o jumate si ma descurc asa. Sunt zile in care trag o gura de aer zdravana, dar sunt cam rare in ultimul timp. Mi-am propus sa inmultesc zilele astea. Am luat si masuri, mi-am luat timp sa respir pana la capat. Nu-i usor si nici placut, de multe ori. Imi dau seama ca sunt multe de facut, de rezolvat, lucruri pe care le tot bag sub covor.
Greu cu respiratiile.

Si inca ceva, ma tot uit pe anuntul.ro, la case de vanzare, cele din sate. Vad ca multe dintre ele nu costa nici macar cat o garsoniera in Bucuresti. Si sunt perfecte, case normale, cu curte. Ma gandesc sa ma mut in una, sa fac gem. Sau ceva rochii, ma mai gandesc.

Ciudateniile din viata mea

Un cantec sexy

....fara legatura cu postul anterior

Ce-ati facut cu Sf. Valentin?

Unde e? De ce nu auzim nimic despre el? Basescu e de vina! Sau Arafat?

Pai credeti ca ciocolata se vinde singura? Vaca mov o sa ramana cu stocuri de bomboane in forma de cord, cine i le mai cumpara? O sa faca infarct si-o sa cheme SMURD-ul. Sau nu, o ambulanta privata. O sa-i plateasca pe brancardierii particulari cu bomboane si o sa-i impinga usor de la spate spre asistentele care lucreaza si la stat si la particular. Si-o sa-si dea seama brancardierii ca asistentele iau bani din doua parti si-o sa iasa scandal. Pai cum sa lucrezi si la stat si la privat? Deci daca nu se vand bomboanele de Sf Valentin, e groasa.

Haideti, mai e doar o luna!

Nu mai ascult niciodata povesti pentru copii

...pentru ca nu mai sunt copil si inteleg altceva, sau....

Dupa ce mi-am luat ramas bun de la mp3-ul meu drag aici pe blog, draga de Magda Barascu mi-a facut o ditai supriza si mi-a daruit un mp4, Creative Zen. A fost o zi magica, in sfarsit aveam cu ce sa-mi umplu urechile.

Azi am ascultat din piesele Magdei. M-am distrat cand am dat peste cateva bucati de teatru radiofonic si am zabovit la "Casuta din padure". Au fost 15 minute in care m-am intrebat daca aceleasi povesti le-am auzit si-n copilarie.

Povestea a inceput normal, un taietor de lemne a plecat in padure la taiat, la plecare si-a rugat nevasta s-o trimita pe una dintre fetele lor cu mancare pana la el, ca nu mai bate drumul inapoi. A asigurat-o pe doamna ca o sa presare niste mei, parca, pe carare, sa gaseasca fata drumul. Era la mintea cocosului ca pasarile si alte oratanii din padure vor manca semnul. Asa a fost si iata ca fata s-a panicat, in mijlocul padurii.


In toata panica, a observat o casuta in departare. S-a apropiat, a tras cu ochiul pe geam si a observat un batran care parea de treaba - primul semn de intrebare - o gainusa, un cocosel - alt semn de intrebare, am auzit cocosel de prea multe ori azi - si o vitica.

Fata a intrat, a intrebat daca poate sa stea peste noapte, mosul si-a intrebat lighioanele daca sunt de acord, iar alea au zis in cor "daaaa". Dupa asta, mosul a plusat si a trimis-o pe fata in bucatarie, sa faca ceva de mancare. Hopaaaaa, nu ma iau de faptul ca iar apare femeia care-i trimisa la cratita, asta-i evident, dar bai nene, vine un musafir la tine si tu-l pui sa faca sarmale?

Dupa ce-a terminat de gatit, fata s-a pus la masa cu mosul si s-a napustit pe mancare. Proasta miscare, gainusa, cocoselul si vitica s-au simtit nebagate-n seama si pentru asta au pedepsit-o mai tarziu. Va zic cum.

Intre timp, i se facu somn fetii, intreaba unde poate dormi, mosul a trimis-o sus si i-a spus ca vine si el imediat. Aici autorul a gasit de cuviinta sa lase puncte puncte. Cum adica vine si mosul mai tarziu?

S-a pus fata in pat, a asteptat cat a asteptat, mosul n-a mai venit si a adormit ca, deh, a umblat toata ziua prin padure si a mai stat si-n bucatarie. Si cum adormi, buf, lighioanele hamesite si nebagate-n seama au aruncat-o intr-un fel de pivnita. Mistooo mesaj trimis pustilor, daca o femeie indrazneste sa va lase cu burta goala, pac, ii dati un branci.

A doua zi, taietorul de lemne a zis ca iar pleaca la taiat si n-are timp sa dea pe acasa, la pranz. "Trimite-o cu mancare pe fata cea mijlocie". Adica, na, daca tot avem trei fete, avem de unde. Cine stie pe unde umbla curvistina aia mare. El, destept ca de obicei, a marcat drumul cu ceva graunte.

Logic ca fata mijlocie a patit la fel. A treia zi taietorul, enervat deja ca de doua zile el nu mai mananca la pranz, i-a zis nevestii s-o trimita p-aia mica, ca-i cea mai desteapta si cea mai cuminte. Aici fac o paranteza si tin sa protestez. Nu, de fapt sa urlu din toti rarunchii, bai fratilor, lasati-o incolo de treaba, care-i faza cu fratii mici? In calitate de sora mai mare, va zic ca toata chestia asta ca aia micii sunt mai cu mot e o mare discriminare. "Lasa-l ca-i mic!"....Si ce daca? Toti am fost mici! O sa fac un grup pe facebook, libertate si dreptate pentru fratii mai mari.

Revenind, se duce mirifica de fata mai mica, se pierde si ea si ajunge la casa mosului. Le pupa-n fund pe animale, le da sa manance, face pe harnica in bucatarie si se uita ca tampa la mos. Ba, exclama la un moment dat, asa ca pentru ea, "ce buuuun e mosul!", minunandu-se de faptul ca a primit-o in casa. Cum ma? Am zis ca n-aud bine, a sunat in mare fel, aia cu vocea ei de sora mai mica....Halal!

Si, bineinteles, pentru ca le-a bagat in seama pe oratanii a fost rasplatita. Cand s-a trezit era intr-un palat, plin cu de toate, aur and stuff. Apar si trei oameni, care cica erau orataniile transformate. Asta s-a speriat, a sarit din pat si ce zice neinspirata: "aoleu, unde sunt, am dormit prea mult, sunt o lenesa". Hai sictir, eu m-am trezit azi la 11!

Si la final apare un tanar superb, era mosul! Fusese transformat, printr-o vraja, in mos, iar supusii lui, in animale. Si doar o fata buna la suflet, care sa tina la oratanii, care s-ai gateasca bine il putea elibera. Fata l-a intrebat de cele doua surori ale ei si fiind buna la suflet i-a cerut sa le elibereze. Printul asa a facut si povestitorul a continuat sa nareze firul epic..."si dupa ce celelalte surori au fost slobozite....".

Ooooo, daaaaa, ce buuun e mosul!

Primele franturi

....pe anul asta, incep:

- pe 2 era liniste peste tot, prima data in multi ani cand a fost liniste in 41, poate ca in alti ani n-am mers cu el pe 2

- tot pe 2, soare, ziua s-a stricat dupa ce au inceput sa curga crimele

- dupa 2, zile libere si un mare gol. o data si-o data tot o sa trebuiasca sa-l umplu cumva, aman si cred ca fac mai rau. nu mai stiu formula, va trebui sa astepte pana gasesc culorile

- tipul de la cititul repartitoarelor a intrat incaltat, doi pasi si a acoperit majoritatea suprafetei garsonierei. "multumim!", i-am strigat in urma, desi eram doar eu si Dante, the cat acasa

- imi suna in cap "niciodata nu te tii de nimic", mi-e si frica sa-mi fac planuri pentru anul asta. are dreptate, unul cate unul am debifat toate punctele din liste. cred ca are legatura cu golul, dar daca eu n-am culori pentru el, n-am nici pentru planuri. le am, le-am tinut minte chiar daca a disparut lista

- nu stiu cum sa fac sa scriu undeva ce visez noaptea. sau sa inregistrez. cateodata sunt filme, cu actori buni, oameni pe care nu i-am vazut in viata mea, dar joaca si sunt filme bune. rar intra oameni pe care-i stiu. macar subiectele sa le am dupa ce ma trezesc. n-am noptiera, n-am unde sa tin pix si hartie, pana ma duc la ele, uit

- de fiecare data cand ies din lift sau din casa trebuie sa fac cativa pasi pana sub becul de pe scara, sa fac cu mana, sa se aprinda

- "du-te-n pizda ma-tii!", asta-i o vecina care-i striga asa fiica-si din cand in cand, cand fata vine la ea. in restul timpului sta la taica-su

- nu mai am nicio pereche de cercei, am pierdut cate un cercel, s-au rupt, am pierdut perechi intregi, altii nu mi-am mai luat

Hipstere, bunica-ta-i acasa?

Am inceput anul bine...am fost numita bunica.

Pana sa ajung sa spun cum mi s-a intamplat, sa va dau putin context. Sunt o cizma cand vine vorba de stil vestimentar, nu-l am deloc. Hipstereala n-o inteleg, imi plac hainele comode, iar iarna m-as imbraca cu cea mai groasa salopeta, numai sa nu simt frigul cand merg pe strada. In mare, sifonierul meu spune asa: tricouri, tricouri, blugi, blugi - mai larguti sa fie, camasi - astea-mi plac si pulovere. Si hanorace. Fara stil deloc, cum am mai zis. Am incercat stilul blugi/pantaloni stramti cu cizme. Nu prea mi-a placut, ideea fundului la vedere nu ma incanta. Prefer niste clasici. Daca mai sunt si rupti, cu atat mai bine.

Trecem la incaltaminte...imi plac tocurile, imi pun tocuri, stau pe loc si ma uit in oglinda. Dupa ce fac doi pasi - in casa - ma razgandesc si trec la bascheti. La capitolul asta sunt pregatita. Iarna merg pe aceeasi idee - incaltaminte cat mai groasa, comoda, sa nu ma roada si sa nu intre apa/frigul ca m-am dat dracu'.

Asta-i contextu'. Cu cateva din hainele de mai sus m-am dus intr-un club, de revelion. N-am pregatit nimic din timp, am mers intr-o piata, ne-am uitat la artificii si dupa aia ne-am bagat in primul club care nu cerea mult la intrare. Tinuta mea - blugi, nu foarte largi - ca am si din aia - dar nici foarte stramti, ghete maro, pulover rosu simplu si-un tricou alb. Craciunesc, asa. Asa-ul meu nu s-a pupat deloc cu ce era in club - tocuri mari si foarte mari, rochii stramte si scurte, pantaloni mulati si bluze sclipicioase. Astea erau tipele, tipii erau cu camasi, la ei e simplu. Plus niste hipsteri.

Eram prea lejera, dar asta mi-a permis sa beau cu lejeritate bere din sticla. N-am mai cerut pai. Dupa cateva sticle, m-a dus la toaleta. Acolo, plin de tocuri si de guri si bucle, care erau aranjate atent in oglinda. M-am uitat si eu putin, rimelul era la locul lui, ochelarii la fel - de obicei ii las acasa la evenimente dansante, dar chiar nu mai vad fara ei, asa ca i-am luat si pe ei la revelion. Am iesit din toaleta, am trecut printr-un fel de hol unde stateau lipiti de perete niste pusti si aud...."parca-i bunica-mea". Acuma ce sa zic, bine ca nu m-am incaltat cu bocancii de munte. Faza e urmatoarea: fundu' nu mi-e cazut si am chiloti misto, bunica-sa nu cred ca are din astea.

Ma tot uit prin reviste, pe la sfaturile cu tinute pe care e musai sa le ai in dulap. Le combini si dai bine. Si aici sunt cizma, am cateva piese mai tari asa - tocuri, rochii, pantaloni mai eleganti, dar nu-mi vine sa le port si nici sa le combin. O fi vreo gena care-mi lipseste.