duminică, 7 august 2011

Prima mea şpagă

Mi-am adus aminte de facultate, am văzut că s-au afişat rezultatele admiterii.

Şi aşa mi-am adus aminte de prima şpagă dată până acum - un peşte învelit în ziar. Un peşte mare, nu ştiu ce specie, ştiu că l-am luat din Gara de Nord, ai mei l-au trimis, cu un singur scop: să-mi deschidă uşa unei camere de cămin. Eram în primul an de facultate.

În primele luni după ce am aflat rezultatul, am stat la mătuşa Simonei, prietena mea din copilărie. Au fost zile frumoase, în Rahova, numai că Anica, gazda mea, stătea într-o garsonieră, nu prea era loc.

După ce-a trecut toamna şi s-au mai liniştit studenţii am început să-mi caut un loc în cămin. Anica m-a ajutat, mi-a prezentat un domn, cu legături în lumea căminelor. Ah, ar mai fi o şpagă la mijloc - o sticlă de ceva tărie pentru domnul numărul 1. A urmat domnul numarul 2, cu legături şi mai puternice în lumea căminelor - putea să mă trimită în oricare cămin dintr-o universitate - n-o zic, sunt misterioasă.

Le-am spus alor mei cum stau lucrurile şi au decis că domnul numărul 2 merită o şpagă pe măsură - un peşte de rasă. Şi m-am trezit cu mortăciunea în mână. Bani nu aveam destui, aş fi înlocuit peştele cu o sumă şi gata.

N-o sa uit niciodată timpul petrecut în faţa biroului, cu peştele învelit în ziar şi pus într-o sacoşă. Căutam disperată un text: "Poftiţi peştele!", "Am ceva pentru dumneavoastră", "Pentru dumneavoastră", "Poftiţi!"....sunt câteva dintre frazele care-mi zburau în cap.

Uşa s-a deschis, domnul numarul 2 m-a poftit înăuntru, s-a aşezat la birou, eu am rămas în picioare, ţinând punga cu ambele maini. Nu mai ştiu cum a ajuns la el sacoşa, ce i-am zis, ştiu c-a luat-o firesc şi a băgat-o într-un frigider de lângă birou.

Eram uşurată că dommnul 2 nu a făcut ochi mari şi nu s-a isterizat că i-am băgat sub nas un peşte învelit în ziar.

M-a trimis într-un camin, mi-a zis numele administratorului, trebuia să mă duc la el şi să zic că vin din partea domnului 2. Am ieşit cam dezamăgită din birou, credeam că mi-a luat peştele şi gata, nu pup nimic.

M-am dus însă direct la administrator, mirare mare, ştia despre ce-i vorba. M-am mai luminat la faţă. M-a trecut într-un registru, deja stăteam legal în camin. M-a trimis la cameră, era mare, cu 5 paturi în total, curată şi cu baie inclusă. Lux! Totul nou în baie, fetele m-au primit reticente la început, dar după ce ne-am cunoscut, a mers totul bine, am tras niste râsete zdravene în camera aia.

A fost o experienţă unică, un cămin curat. Au urmat Grozaveşti şi Leu, locurile le-am obţinut însă legal, cu cerere la secretariat, deja trecusem de anul I.

Primele şpagi - un peşte şi-o sticlă de tărie. A mai urmat una anul trecut, la Urgenţe, unde a ajuns la un moment dat partenerul. Tremuram din toate alea, dar am nimerit buzunarul, de fapt buzunarele, că am dat bani până şi moşului de la triaj, de-a râs un prieten de mine.


Acuma leapşa merge la Oana Sandu - am văzut că asa procedează bloggerii, nu stiu dacă se pune însă, Oana nu mai are blog...Daar, mă ameninţă de ceva timp că-mi dă să public pe blogul ăsta un super text scris de ea despre şpagă. Na, acum nu mai ai scăpare! :)


Niciun comentariu: