Mă......maia

Şi am ajuns şi în Mamaia, la dive. Nu mă mai duc, staţiunea aia, lungă şi fără gust, atrage oameni cu telefoane dotate cu camere foto, burţi, multe burţi, guri flămânde şi boxe care-ţi fac un şanţ pe creier. A, şi chelneri care îţi fac pomelnicu’ dacă ceri doar două beri, când în jurul tău, la 11 noaptea, curg platourile cu şniţele şi cartofi prăjiţi.

Ăsta ar fi rezumatul, să le iau pe fiecare-n parte...pe plaja unde ne-am aşezat noi urlau boxele cu muzică house în ele. Draguţ, am zis când am ajuns, antrenant, divele dansau în apă, chestia asta n-am mai văzut-o pe alte plaje. După o oră, oribil, am zis. Dum dum, bum, bum, deja gradul de irascibilitate crescuse. Buf în apă, înapoi la prosop, o privire spre salvamari – erau mai mulţi, lucraţi şi bronzaţi – după juma’ de oră muzica tot acolo era. Nici salvamarii nu m-au mai putut ajuta. Într-o zi s-a tăiat unu’ la picior, în apă, au venit ajutoare de la barul plajei şi cât timp l-au pansat au închis bubuiala. Diviiin! Păcat că omul a fost luat de o ambulanţă şi s-a terminat distracţia, muzica a început din nou.

În prima seară m-am bazat că o să ajungem la o terasă cu muzică în surdină, câteva lumini, chestii romantice şi o ardem chill cu o bere-n mână. Destinul însă mi-a jucat farse...am ajuns pe faleză, am găsit terase lângă terase, fiecare cu muzica ei, dată tare. De la una se auzea Ploieşteanu live, sunetul deja dădea în roşu, boxele scoteau sunete metalice, cei de la mese însă aveau gurile pline şi roteau în aer câte o furculiţă. Semn de mulţumire, Ploieşteanu mergea în continuare. Terasele de lângă se chinuiau să facă faţă şi rezultatul era o şaorma de sunete obositoare şi enervante.

Şi mai sunt şi turistii. Şi noi – eu cu partenerul – eram turişti, dar am avut o scuză - am vrut să vedem cum e la Mamaia. Dar să mor dacă îi înţeleg pe ăia care vin în statiunea aia.... şi mă refer la cei care repetă experienţa. La hotel eram înconjuraţi de nişte familii de moldoveni, iar la 7 dimineaţa se trezeau şi se strigau pe balcon: „Vecini, hai la cafia, adu douî pahari!”. Într-o zi, pe la 8, după cafea, au ieşit iar pe balcon şi au tras concluziile: „Mai vinim aici!”. „Futu-vă-n gură de moldoveni!”, s-a auzit brusc în camera noastră, la unison....eu şi partenerul ne-am uitat originile în concediul ăsta.

Am fost bântuiţi de altfel de moldoveni, pe plajă erau unii cu un căţel mic, alb şi pufos. Şi disting în conversaţia lor: ”Băăi, vezi cî si lingi pi organi!”

Să ne întoarcem pe faleză.... acolo mai sunt indivizii care te opresc să-ţi vândă câte ceva, în principal felicitari, iar banii ajung la copii orfani. Am ajuns să zic că ma doare undeva de copiii lor orfani, mi-am cerut scuze în gând tuturor copiilor orfani, dar indivizii ăia m-au scos din pepeni.

Şi aşa ajungeam în cameră, ne uitam unul la altul şi ne întrebam ce cautam noi acolo. A doua zi, de la capăt. A, ziua începea la un magazin de lângă hotel, de unde luam apă şi bere pentru plajă. Apa la 2 litri era 4 lei, berea la doză tot 4 lei, un pachet prăpădit de biscuiţi tot 4 lei, irascibilitatea creştea.

Jecmaneală mai mare ca-n Mamaia n-am mai văzut. Poate nu-s obişnuită cu preţuri din astea, dar mie mi-ar fi ruşine să cer 4 lei pentru 2 litri de apă.