Toată sufrageria era plină de somnifere şi icoane, jaluzele erau trase până jos, trebuia să-i găsesc pijamale în şifonier....cred că ăsta o să fie începutul unui text de care tot spun că mă apuc.
E despre depresie, prin care a trecut maică-mea acum 2 ani, se fac în curând. Încă se reface. Atunci l-am văzut pe tăică-miu plângând pentru prima oară, se învinovăţea că a lăsat-o să ajungă în starea aia. Boala a transformat-o într-un om de nerecunoscut, când am ajuns la spital se uita prin mine, n-a schiţat nimic. De obicei mă strângea tare la piept.
Noroc că i se rupe de multe şi luptă până nu mai poate, asta a salvat-o.
Vorbim prea uşor de boala asta, psihiatrul intră primul în scenă, când ar trebui ca psihologul să-şi facă numărul. Pastile, sunt şi alea bune, dar mai sunt şi discuţiile, întrebările, uitatul în spate....toate astea le primeşti de la familie, dacă ai aşa ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu