Se sprijinea de o cutie in care se reciclau neoane, intr-un magazin. Isi acoperea gura cu mana, ochelarii ii acopereau restul fetei si in spatele lor ochii erau stransi. Plangea. Sotul ei fusese internat in ziua aia la psihiatrie. Spunea ca l-au luat de acasa cu politia.
Am aflat toate astea dupa ce m-am apropiat si am intrebat-o ce are. Am crezut ca a pierdut ceva. Repeta mereu "sunt necajita", pe cutia in care se reciclau neoane pusese o punga de plastic cu pijamale si papuci de casa. In alta punga era o sticla de apa. Am vrut sa o deschid, sa bea...."nu-i a mea, e a sotului".
Mi-a ramas in cap imaginea batranei. Privirea semana mult cu cea a maica-mii, cand am gasit-o intr-un spital, cu diagnosticul depresie. Era ca a unui copil care cere ajutor. Si in ambele cazuri am simtit un sentiment de neputinta, de-mi venea sa-mi iau campii. De obicei gasesc solutii. In situatii din astea ma simt insa ca un gandac.
Doamna m-a rugat sa plec, fiica ei era la casa si mi-a zis ca s-ar supara daca m-ar vedea langa ea. Am privit-o de la departare pe fiica, statea la rand la casa, cumparase o punga de cafea, o ciocolata si un suport de sapun. Ciocolata i-a dat-o mamei, a rupt o bucatica imediat dupa ce a platit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu