Am pistrui de cand ma stiu. A fost o vreme ca ma uitam cu invidie la tenul perfect al unor fete. Mi-as fi dorit si eu obraji si nas fara pete. Dar mi-a trecut, nu stiu cum si cand am ajuns sa prind drag de pistruii mei.
Vara imi plac cel mai mult, de la soare apar multi, multi si se vad mai bine. Spre disperarea maica-mii. Nu stiu de ce nu-i plac, poate s-a saturat de ei, pe ea o mostenesc. Numai ca ea are mai multi.
Si de cate ori ma vede cu pistrui pregnanti ma trimite la farmacie sa-mi iau o solutie care-i scoate. Am incercat-o o data. Arde pielea si nu-mi place. Asa ca mi-am zis in gand ca nu o sa le fac niciodata rau pistruilor si mi-am dat si-un nume, Pistruila.
Iar Printesul e numele de alint al "partenerului". Relatia lui cu ai mei a avut suisuri si coborasuri, acum sa zicem ca-i pe suis. Demult, am inventat o poveste pe care i-o tot spun: eu sunt printesa, iar tu esti bufon la curtea tatalui meu. El nu vrea sa-mi zica Printesa, i se pare prea zaharos si-mi zice Printesule. De fiecare data cand ma vede cu capul in pamant, fixand un colt de parchet imi spune "Ce ai, ma printesule?". Si-mi mai trece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu