Azi am alergat mai mult decat dupa un autobuz sau tramvai. N-am mai facut-o din liceu, adica de vreo 8-9 ani. Am descoperit ca inca am probleme de respiratie, nici la proba de rezistenta de la sport nu faceam fata. Dar profesorii din liceu, din pacate, nu ne-au deschis prea mult capul. In afara de note si absente, nu s-au strofocat sa ne explice de ce trebuia sa alergam in jurul terenului.
Am fost in Moghioros, am alergat cam jumatate de ora si dupa aia am avut o energie incredibila. Pana seara am trebaluit prin casa.
Pentru mine e un nou inceput, chiar daca m-am apucat de alergat la finalul zilelor insorite. Sunt decisa sa alerg. Il am si pe Adi langa mine, el are mai multa experienta intr-ale sportului.
duminică, 31 octombrie 2010
sâmbătă, 2 octombrie 2010
Pistruii si printesul
Am pistrui de cand ma stiu. A fost o vreme ca ma uitam cu invidie la tenul perfect al unor fete. Mi-as fi dorit si eu obraji si nas fara pete. Dar mi-a trecut, nu stiu cum si cand am ajuns sa prind drag de pistruii mei.
Vara imi plac cel mai mult, de la soare apar multi, multi si se vad mai bine. Spre disperarea maica-mii. Nu stiu de ce nu-i plac, poate s-a saturat de ei, pe ea o mostenesc. Numai ca ea are mai multi.
Si de cate ori ma vede cu pistrui pregnanti ma trimite la farmacie sa-mi iau o solutie care-i scoate. Am incercat-o o data. Arde pielea si nu-mi place. Asa ca mi-am zis in gand ca nu o sa le fac niciodata rau pistruilor si mi-am dat si-un nume, Pistruila.
Iar Printesul e numele de alint al "partenerului". Relatia lui cu ai mei a avut suisuri si coborasuri, acum sa zicem ca-i pe suis. Demult, am inventat o poveste pe care i-o tot spun: eu sunt printesa, iar tu esti bufon la curtea tatalui meu. El nu vrea sa-mi zica Printesa, i se pare prea zaharos si-mi zice Printesule. De fiecare data cand ma vede cu capul in pamant, fixand un colt de parchet imi spune "Ce ai, ma printesule?". Si-mi mai trece.
Vara imi plac cel mai mult, de la soare apar multi, multi si se vad mai bine. Spre disperarea maica-mii. Nu stiu de ce nu-i plac, poate s-a saturat de ei, pe ea o mostenesc. Numai ca ea are mai multi.
Si de cate ori ma vede cu pistrui pregnanti ma trimite la farmacie sa-mi iau o solutie care-i scoate. Am incercat-o o data. Arde pielea si nu-mi place. Asa ca mi-am zis in gand ca nu o sa le fac niciodata rau pistruilor si mi-am dat si-un nume, Pistruila.
Iar Printesul e numele de alint al "partenerului". Relatia lui cu ai mei a avut suisuri si coborasuri, acum sa zicem ca-i pe suis. Demult, am inventat o poveste pe care i-o tot spun: eu sunt printesa, iar tu esti bufon la curtea tatalui meu. El nu vrea sa-mi zica Printesa, i se pare prea zaharos si-mi zice Printesule. De fiecare data cand ma vede cu capul in pamant, fixand un colt de parchet imi spune "Ce ai, ma printesule?". Si-mi mai trece.
vineri, 1 octombrie 2010
De ce?
Am inceput cu facebook. Aproape in fiecare zi am postat cate ceva personal si mi-am dat seama ca de multe ori am nevoie de mai mult spatiu pentru ganduri, intamplari, oameni, pisici, culori, mirosuri, tramvaiul 41 si multe altele. Si asa am ajuns la blog.
Pe "zmeu" l-am descoperit acum cateva saptamani. Eu eram in autobuzul 335, pe langa el a trecut autobuzul 282, iar langa un scaun al lui am vazut scris cu negru "zmeul". 335 ma duce la radio, dependenta mea de vreo 5 ani. 282 ma ducea in caminul din Tei, cand eram studenta si nu aveam incredere in mine ca o sa fac mare branza cu facultatea.
Iar "zmeul" e viata mea. Sunt aproape libera, libertatea mea depinde de mana care ma struneste. Mana nu-i o persoana, sunt mai multi oameni si ganduri. Dar imi place sa zbor si imi place senzatia ca cineva are grija de mine, ca ma ajuta sa nu ma prabusesc. Si mai sunt culorile, pe care le iubesc si fara de care nu-mi inchipui nicio zi.
Pe "zmeu" l-am descoperit acum cateva saptamani. Eu eram in autobuzul 335, pe langa el a trecut autobuzul 282, iar langa un scaun al lui am vazut scris cu negru "zmeul". 335 ma duce la radio, dependenta mea de vreo 5 ani. 282 ma ducea in caminul din Tei, cand eram studenta si nu aveam incredere in mine ca o sa fac mare branza cu facultatea.
Iar "zmeul" e viata mea. Sunt aproape libera, libertatea mea depinde de mana care ma struneste. Mana nu-i o persoana, sunt mai multi oameni si ganduri. Dar imi place sa zbor si imi place senzatia ca cineva are grija de mine, ca ma ajuta sa nu ma prabusesc. Si mai sunt culorile, pe care le iubesc si fara de care nu-mi inchipui nicio zi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)