Inainte sa plec eram inconjurata de pungi mari de cadouri. "Nu simt ca-i Craciun". "Cum nu simti, nu vezi cate cadouri ai aici?". Nu erau pentru mine, nu stiau nimic despre mine cadourile alea.
Am ajuns acasa, am zis sa-i ajut pe ai mei cu pregatirile. Ramasesera doar niste fete de masa de calcat. Erau doua, una cu rosu, cu Mos Craciun pe ea, alta cu verde mai mult, avea tot felul de cadouri desenate.
"Esti suparata", mi-a zis maica-mea in tip ce calcam. "Nu-s, sunt obosita", am mintit cat am putut de bine.
Acasa totul e nou, mobila, gresia, faianta, covoarele, draperiile, numai ca drumul pana la toate noi a lasat urme. Boli, nervi, nopti nedormite, griji, toate astea au lasat urme asupra alor mei. De aia eram suparata.
Cand ajung in Galati fac eforturi sa par vesela, orice urma de tristete trebuie sa dispara. Macar eu sa fiu bine. Asta ma oboseste peste masura.
Cand ajung acasa, respir. Acasa este acum in Bucuresti.
Craciunul asta n-a fost. L-am sarit, era un brad instalat in sufragerie, era invizibil. Ca si cum era vara si noi aveam brad in casa.
Am fost sa-mi vad bunicii. Nu-i mai vazusem de-un an si a durut tare. Nu stiu cum sa fac sa vad doar ce-mi place cand ajung in Galati. Am revenit acasa si nu pot sa-mi scot din cap: "nu-s nebuna, Elena", "cat costa trenul?", "ce ai in gura, o bomboana? vreau si eu", "am scapat de-un drac, am dat de altul", "s-a dus de 10 ori la vecini dupa ce ati plecat voi", retete cu Elena Tudor pe ele, "mi-a ascuns buletinul". "ce faci ma, Lulu?", "am fost in piata sa-mi caut pantofi, n-au 47", "nu mai e muzica populara ca pe vremea comunismului".
Mancare fara grasime, fara zahar, mancare normala, fara Craciun in ea.
miercuri, 28 decembrie 2011
miercuri, 7 decembrie 2011
....
La inceput departarea de parinti mi s-a parut cel mai tare lucru, dar cand incepi sa intrebi in fiecare zi de nivelul glicemiei, nu mai e la fel.
vineri, 25 noiembrie 2011
Gumă mestecată și Q7
Mai jos sunt niste cuvinte si fraze. Sunt adunate de-o prietena foarte buna, mi le-a imprumutat sa le pun aici. Imi place la nebunie sa vorbesc cu oameni care simt multe. Sau sa nu vorbesc, sa stau pur si simplu langa ei, ca ma prind eu care-i faza. Si ei la fel.
„Da ce-ați vrea să fac? Fabrică de Chanel?”
„Era fain dacă erați și dumneavoastră aici.”
Larve de libelulă la Obor
„Vreau să-ți dau banii ca să compenseze tot... Știu că ești supărată rău. Ce să fac, dacă așa a fost să fie...”
„Și ce mai faceți? Ce ați mâncat astăzi?” „Aaaa. .. Un strugure.”
„Dacă-l inviți la nunta ta, eu nu mai vin”.
„O să-i tărââââsc în procese”.
„Oare cu cine semeni așa sălbatică? De ce nu ai încredere în tine?”
„Într-o zi voi distruge toate fricile.”
„Da ce-ați vrea să fac? Fabrică de Chanel?”
„Era fain dacă erați și dumneavoastră aici.”
Larve de libelulă la Obor
„Vreau să-ți dau banii ca să compenseze tot... Știu că ești supărată rău. Ce să fac, dacă așa a fost să fie...”
„Și ce mai faceți? Ce ați mâncat astăzi?” „Aaaa. .. Un strugure.”
„Dacă-l inviți la nunta ta, eu nu mai vin”.
„O să-i tărââââsc în procese”.
„Oare cu cine semeni așa sălbatică? De ce nu ai încredere în tine?”
„Într-o zi voi distruge toate fricile.”
vineri, 18 noiembrie 2011
......
Se sprijinea de o cutie in care se reciclau neoane, intr-un magazin. Isi acoperea gura cu mana, ochelarii ii acopereau restul fetei si in spatele lor ochii erau stransi. Plangea. Sotul ei fusese internat in ziua aia la psihiatrie. Spunea ca l-au luat de acasa cu politia.
Am aflat toate astea dupa ce m-am apropiat si am intrebat-o ce are. Am crezut ca a pierdut ceva. Repeta mereu "sunt necajita", pe cutia in care se reciclau neoane pusese o punga de plastic cu pijamale si papuci de casa. In alta punga era o sticla de apa. Am vrut sa o deschid, sa bea...."nu-i a mea, e a sotului".
Mi-a ramas in cap imaginea batranei. Privirea semana mult cu cea a maica-mii, cand am gasit-o intr-un spital, cu diagnosticul depresie. Era ca a unui copil care cere ajutor. Si in ambele cazuri am simtit un sentiment de neputinta, de-mi venea sa-mi iau campii. De obicei gasesc solutii. In situatii din astea ma simt insa ca un gandac.
Doamna m-a rugat sa plec, fiica ei era la casa si mi-a zis ca s-ar supara daca m-ar vedea langa ea. Am privit-o de la departare pe fiica, statea la rand la casa, cumparase o punga de cafea, o ciocolata si un suport de sapun. Ciocolata i-a dat-o mamei, a rupt o bucatica imediat dupa ce a platit.
Am aflat toate astea dupa ce m-am apropiat si am intrebat-o ce are. Am crezut ca a pierdut ceva. Repeta mereu "sunt necajita", pe cutia in care se reciclau neoane pusese o punga de plastic cu pijamale si papuci de casa. In alta punga era o sticla de apa. Am vrut sa o deschid, sa bea...."nu-i a mea, e a sotului".
Mi-a ramas in cap imaginea batranei. Privirea semana mult cu cea a maica-mii, cand am gasit-o intr-un spital, cu diagnosticul depresie. Era ca a unui copil care cere ajutor. Si in ambele cazuri am simtit un sentiment de neputinta, de-mi venea sa-mi iau campii. De obicei gasesc solutii. In situatii din astea ma simt insa ca un gandac.
Doamna m-a rugat sa plec, fiica ei era la casa si mi-a zis ca s-ar supara daca m-ar vedea langa ea. Am privit-o de la departare pe fiica, statea la rand la casa, cumparase o punga de cafea, o ciocolata si un suport de sapun. Ciocolata i-a dat-o mamei, a rupt o bucatica imediat dupa ce a platit.
duminică, 13 noiembrie 2011
Moarte listelor!
Sa dea dracii-n liste, ca nu mai fac niciuna. Cum unii zic ca ei de mici au inceput sa cante/deseneze/scrie, zic si eu ca de mica am urat listele. Mi le lasa pe masa maica-mea, inainte sa plece la serviciu: teme, dus gunoi, spalat vase.
Bine, tre sa recunosc ca acum imi plac hartiile lasate pe masa, cu mesaje. Cand ma duc acasa, la ai mei, nu le trimit sms-uri si nu-i sun sa le zic ca ma intorc tarziu, las un bilet pe masa. In casa 2, in Bucuresti, nu prea fac asta, voi analiza motivul.
Revenind la liste, care-s diferite de bilete, le urasc pentru ca aranjeaza ele viitorul cum vor. Nu lasa spatii intre sarcini. Poate am chef sa pun o acolada, "facut o morisca".
Anul asta l-am inceput cu o ditai lista, n-am facut mai nimic din ea si ma simt vinovata. Deja simt cum se apropie decembrie, luna ciudata din an, si ma iau gandurile. De exemplu, luna asta, noiembrie, a fost magica. Am facut atatea ca mi se pare ca tot anul l-am trait in noiembrie. Si n-am pus pe lista, "trait in luna noiembrie". Si noiembrie nici nu s-a terminat.
Gata, de la anul scriu bilete, nu liste. Si asta nu-i chestie de pe o lista.
Bine, tre sa recunosc ca acum imi plac hartiile lasate pe masa, cu mesaje. Cand ma duc acasa, la ai mei, nu le trimit sms-uri si nu-i sun sa le zic ca ma intorc tarziu, las un bilet pe masa. In casa 2, in Bucuresti, nu prea fac asta, voi analiza motivul.
Revenind la liste, care-s diferite de bilete, le urasc pentru ca aranjeaza ele viitorul cum vor. Nu lasa spatii intre sarcini. Poate am chef sa pun o acolada, "facut o morisca".
Anul asta l-am inceput cu o ditai lista, n-am facut mai nimic din ea si ma simt vinovata. Deja simt cum se apropie decembrie, luna ciudata din an, si ma iau gandurile. De exemplu, luna asta, noiembrie, a fost magica. Am facut atatea ca mi se pare ca tot anul l-am trait in noiembrie. Si n-am pus pe lista, "trait in luna noiembrie". Si noiembrie nici nu s-a terminat.
Gata, de la anul scriu bilete, nu liste. Si asta nu-i chestie de pe o lista.
joi, 10 noiembrie 2011
Cum am inceput 11.11.11
.....bine.
Taximetristul mi-a atras atentia ca pe radio National FM noaptea intra un post bisericesc. "Vreti sa va arat?"...N-am apucat sa zic "nu" ca a si schimbat....si m-a palit un cor de popi.
"Biserica dracilor, in fiecare seara intra peste National si erau romante frumoase inainte"....m-am linistit. Pana acasa a mai zis de vreo 2 ori "biserica dracilor".
Taximetristul mi-a atras atentia ca pe radio National FM noaptea intra un post bisericesc. "Vreti sa va arat?"...N-am apucat sa zic "nu" ca a si schimbat....si m-a palit un cor de popi.
"Biserica dracilor, in fiecare seara intra peste National si erau romante frumoase inainte"....m-am linistit. Pana acasa a mai zis de vreo 2 ori "biserica dracilor".
miercuri, 9 noiembrie 2011
Fara binecuvantare nu faci nimic
M-am zvarcolit azi, cam juma' de zi de lucru sa iau niste interviuri prin telefon unor preoti. I-am cautat pe cei de la sate. Voiam sa-i intreb cum ar suna o slujba in care ar trebui sa le povesteasca enoriasilor despre binefacerile Internetului.
Cei de la Ministerul Comunicatiilor s-au dat batuti si au mers la Patriarhie sa ceara sprijin in a-i convinge pe sateni sa-si traga cablu de net. Preotii cei mari au zis "Jesus, ce idee buna!"
Si am pornit increzatoare la drum, la cautat de preoti care sa-mi exemplifice cum vine asta.
...toti (vreo 6 preoti) mi-au zis ca nu pot da interviuri presei, ca au si ei sefi, de la care trebuie sa primesc binecuvantare. Fix asa spuneau. Unul mi-a zis urmatoarea treaba: "se cunoaste din voce ca sunteti eleganta, dar nu pot sa va dau eu interviu". Cred ca-i compliment asta...
La un moment dat am primit binecuvantarea sefului mare de la biroul de presa de la Patriarhie, dar am aflat...suspans...ca exista sefi mai mici, sub seful cel mare. Trebuia sa-i intreb si pe ei de binecuvantare.
Atat am cerut azi: sa ma binecuvanteze si pe mine cineva!!!
Cei de la Ministerul Comunicatiilor s-au dat batuti si au mers la Patriarhie sa ceara sprijin in a-i convinge pe sateni sa-si traga cablu de net. Preotii cei mari au zis "Jesus, ce idee buna!"
Si am pornit increzatoare la drum, la cautat de preoti care sa-mi exemplifice cum vine asta.
...toti (vreo 6 preoti) mi-au zis ca nu pot da interviuri presei, ca au si ei sefi, de la care trebuie sa primesc binecuvantare. Fix asa spuneau. Unul mi-a zis urmatoarea treaba: "se cunoaste din voce ca sunteti eleganta, dar nu pot sa va dau eu interviu". Cred ca-i compliment asta...
La un moment dat am primit binecuvantarea sefului mare de la biroul de presa de la Patriarhie, dar am aflat...suspans...ca exista sefi mai mici, sub seful cel mare. Trebuia sa-i intreb si pe ei de binecuvantare.
Atat am cerut azi: sa ma binecuvanteze si pe mine cineva!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)